Guvernatorul statului Florida, Ron DeSantis, considerat principala ameninţare pentru candidatura lui Donald Trump la alegerile prezidenţiale din 2024, a promulgat joi seară o lege adoptată chiar în cursul aceleiaşi zile de Congresul local, prin care este interzis avortul dacă vârsta sarcinii este mai mare de şase săptămâni, relatează ABC News.
Legislaţia anterioară a statului prevedea interzicerea avortului de la vârsta de 15 săptămâni a sarcinii.
Florida este statul unde Donald Trump îşi are reşedinţa de la Mar-a-Lago, iar fostul preşedinte luptă pentru influenţă cu guvernatorul Ron DeSantis. Acesta doreşte să candideze şi el pentru nominalizarea republicană la alegerile prezidenţiale din 2024 şi este considerat un star politic în ascensiune.
„Suntem mândri să susţinem viaţa şi familia în statul Florida”, a declarat DeSantis. „Aplaud legislativul pentru că a adoptat Legea privind protecţia bătăilor inimii, care extinde protecţia pro-viaţă şi oferă resurse suplimentare pentru mamele tinere şi familii”, a transmis Ron DeSantis într-un comunicat.
El anunţase deja că va promulga neîntârziat legea care interzice avortul la şase săptămâni.
Casa Albă a calificat joi proiectul de lege drept „exagerat şi periculos”, adăugând că interdicţia „se opune libertăţilor fundamentale şi nu este în concordanţă cu opiniile marii majorităţi a populaţiei din Florida şi din toate Statele Unite”.
Legea din Florida prevede excepţii pentru cazurile în care viaţa sau sănătatea femeii este în pericol şi pentru cazurile de viol sau incest, în anumite condiţii. Dar chiar şi cu interdicţia actuală în vigoare, Florida are mai puţine restricţii în comparaţie cu statele vecine.
Proiectul de lege a fost adoptat joi în Camera Reprezentanţilor din Congresul local cu 70 de voturi pentru faţă de 40 împotrivă. Textul de lege trecuse deja de Senat săptămâna trecută, tot cu un vot categoric, de 26 la 13.
Sprijinirea unor restricţii mai severe în cazul avortului ar putea implica riscuri politice pentru DeSantis, scrie Reuters. Avortul a apărut ca o temă politică puternică în SUA după ce Curtea Supremă a anulat anul trecut hotărârea Roe vs. Wade, prin care se recunoştea dreptul constituţional la avort. Sondajele arată că sprijinul pentru dreptul la avort i-a ajutat pe democraţi să-i depăşească pe republicani în alegerile parţiale de la mijlocul mandatului, care au avut loc în noiembrie.
Un sondaj Reuters/Ipsos finalizat miercuri a constatat că aproximativ 50% dintre americani se opun cu tărie sau într-o oarecare măsură unei interdicţii naţionale a avortului la şase săptămâni, inclusiv 44% dintre republicani. Acelaşi sondaj a arătat că 43% dintre republicani au declarat că este mai puţin probabil să voteze pentru un politician care susţine limitarea accesului la avort.
Sursa: Adevarul Zilei