Alertă de urs în Ilfov

Primăria comunei Gruiu din județul Ilfov a emis marți o avertizare după ce a fost semnalată prezența unui urs în zona împădurită din apropierea localității.

Autoritățile locale și instituțiile de intervenție au fost alertate și monitorizează situația, pentru a preveni eventualele incidente. Satul Gruiu se află la aproximativ 40-45 de kilometri de centrul Bucureștiului.

Locuitorilor li se recomandă să evite complet deplasările în pădure, inclusiv plimbările, activitățile sportive sau culesul fructelor de pădure și al ciupercilor. Persoanele care observă animalul din mașină sunt sfătuite să nu oprească pentru fotografii sau filmări, să nu coboare din vehicul și să păstreze geamurile închise.

Autoritățile avertizează că ursul este un animal sălbatic și imprevizibil, care nu trebuie hrănit. De asemenea, animalele domestice și de companie trebuie ținute în curți ori adăposturi sigure. În cazul în care ursul ajunge în apropierea gospodăriilor sau există un pericol imediat, cetățenii trebuie să apeleze numărul de urgență 112 și să dea dovadă de calm și prudență.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri