Droguri pe litoral: 22 de persoane care doreau să intre la festivaluri au fost depistate cu substanțe interzise

Douăzeci şi două de persoane care doreau să intre la festivaluri care au loc în această perioadă pe litoral au fost depistate cu droguri asupra lor.

“Noaptea trecută, 22 de persoane au fost blocate de către colegii noştri jandarmi şi de către agenţii firmei de pază de la intrarea în festivalurile aflate în derulare şi nu li s-a permis participarea pentru că deţineau substanţe interzise din rândul celor psihoactive. Aceste persoane au fost preluate de către Poliţie şi au fost întocmite actele procedurale cerute în astfel de situaţii”, au transmis reprezentanţi ai Jandarmeriei Constanţa. 

Aceştia recomandă tinerilor care vin la asemenea evenimente să nu consume droguri. 

“Sfatul nostru pentru cei care vin la astfel de evenimente este să nu consume droguri pentru că îşi distrug sănătatea şi viaţa, să se distreze şi să îi respecte pe ceilalţi participanţi la evenimente, dar şi ordinea publică”, a mai precizat sursa citată.

În această perioadă pe litoral au loc mai multe evenimente muzicale, printre care festivalul Beach, Please, care se desfăşoară la Costineşti şi Sunwaves, festivalul de muzică electronică din Mamaia.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri