Modulul național specializat de stingere a incendiilor de pădure continuă intervențiile în sudul Franței, unde pompierii români participă la operațiunile de limitare a incendiilor care afectează departamentul Var. În ultimele ore, aceștia au desfășurat misiuni de protejare a locuințelor din apropierea localității Brignoles și au intervenit pentru stingerea focarelor active.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), modulul național specializat de stingere a incendiilor de pădure a fost dislocat, marți, în apropierea localității Brignoles, din departamentul Var, pentru a sprijini autoritățile franceze în lupta cu incendiul de vegetație aflat în evoluție.
Misiunea principală a pompierilor români a fost protejarea unui ansamblu de locuințe aflat în pericol din cauza propagării flăcărilor.
Intervențiile au continuat și pe timpul nopții
În baza planului stabilit de autoritățile franceze, echipele românești și-au continuat activitatea pe parcursul nopții, efectuând misiuni de patrulare și monitorizare în sectorul care le-a fost repartizat.
Totodată, pompierii au identificat și lichidat mai multe focare active, împiedicând extinderea incendiului și contribuind la protejarea zonei aflate în responsabilitatea lor.
Autospecialele și autocisterna de mare capacitate, pregătite pentru intervenții rapide
Pentru eficientizarea intervenției, autospecialele de stingere au fost poziționate pe aliniamentul de apărare stabilit de autoritățile franceze.
De asemenea, autocisterna de mare capacitate, cu o rezervă de 30.000 de litri de apă, a fost amplasată la aproximativ un kilometru de dispozitivul de intervenție, astfel încât autospecialele să poată fi alimentate rapid ori de câte ori situația operativă o impune.
Incendiul din Var, monitorizat permanent
Incendiul de pădure continuă să se manifeste în apropierea localității Brignoles, iar evoluția acestuia este urmărită permanent de autoritățile franceze.
Modulul românesc acționează integrat în dispozitivul operațional coordonat de serviciile de intervenție din Franța, iar întregul personal și tehnica de intervenție sunt în continuare complet operaționale.
Pompierii români rămân pregătiți să intervină în funcție de evoluția incendiului și de solicitările autorităților franceze, contribuind la limitarea efectelor unuia dintre incendiile de vegetație care afectează în această perioadă sudul Franței.
