PASTILA PENTRU SUFLET

Gândul zilei

„Dacă ai pierdut bogăția înseamnă că, de fapt, nu ai pierdut nimic. Dacă ai pierdut sănătatea, ai pierdut jumătate din ce puteai să pierzi, iar dacă ai pierdut credința în Dumnezeu, ai pierdut totul. – Arhimandrit Ambrozie (Iurasov)

Știai că?

Har, graţia divină, harul lui Dumnezeu, se spune despre cineva că are har de la Dumnezeu, adică e înzestrat cu însuşiri neobişnuite. Sfinţii Apostoli au primit de la Mântuitorul, prin Sfântul  Duh, puterea de a face minuni, de a sfinţi preoţi şi diaconi, acest har, această harismă (putere sfinţitoare) au primit-o episcopii care sfinţesc pe preoţi, prin Taina hirotoniei. Harismatic (sfințitor) este harul sfințitor al Sfintelor Taine, prin harul lui Dumnezeu și cultul divin (slujbele bisericești) are scop harismatic.Harismatici „purtătorii de har“, denumire dată clerului (episcopi, preoţi şi diaconi), care prin hirotonie primeşte harul Sfântului Duh spre a putea săvârşii cultul (slujbele divine ale Bisericii).

 Pilda zilei

Doctorul și preotul,

Un doctor s-a adresat odată, aşa cam în batjocură, unui preot, cu următoarele vorbe:

 -Sfinţia ta te numeşti păstor de suflete; spune-mi, te rog, ai văzut vreodată un suflet?

-Dar de auzit, l-ai auzit?

-Nu!

-Dar de gustat, l-ai gustat?

-Nu!

-Atunci, poate că l-ai mirosit?

-Nici aceasta!

-Nici nu l-ai simţit?

-Ba da, l-am simţit! răspunse preotul.

-Va să zică, încheie doctorul cu un aer de învingător, din cele cinci simţuri ce le ai, patru vorbesc contra sufletului şi numai unul pentru suflet! Şi dumneata încă tot mai crezi că este suflet? 

Atunci preotul îl întrebă pe doctor aşa:

-Dumneata eşti medic?

-Da!

-Spune-mi, ai văzut dumneata vreodată o durere?

-Nu!

-Dar de auzit, ai auzit-o?

-Nu!

-Dar de gustat, ai gustat-o?

-Nu!

-Atunci, poate ai mirosit-o?

-Nici aceasta!

-Nici n-ai simţit-o?

-Ba da, am simţit-o!

– Iată dar, zise preotul, din cele cinci simţuri ce le ai, patru vorbesc contra durerii şi numai unul pentru ea. Şi dumneata tot mai crezi că este durere? Doctorul înţelese lecţia şi plecă ruşinat.

Sursa: Realitatea Spirituala

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri