ACTUAL

Studiu: Peste 28% dintre elevi spun că au sesizat fapte de discriminare, iar 30% ca au asistat la fapte cu violenţă

Peste 28% dintre elevii care au participat la un studiu al Consiliului Naţional al Elevilor afirmă că au sesizat fapte de discriminare, în proporţie de peste 60% personalul şcolii fiind cel care a discriminat. În plus, peste 30% dintre elevi au recunoscut că au asistat sau chiar au participat la comiterea de fapte cu violenţă în şcoală.

ECONOMIE

POLITICĂ

Marcel Boloș anunță noi ajutoare sociale pentru persoanele vulnerabile – Cum se vor livra banii pe card pentru facturile la energie şi gaze

Marcel Boloș - ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a explicat, miercuri seara, la un pot TV, cum se vor livra banii pe card pentru facturile la energie şi gaze și cum vor fi ajutați în continuare românii vulnerabili.

SPORT

ULTIMELE ȘTIRI

SOCIAL

Asociația FRENDS pentru Dezvoltare lansează campania despre voluntariat #fiivoluntar, deschizându-se cu Gala Voluntarilor și Târgul de ONG-uri #fiivoluntar, 21–23 octombrie

#fiivoluntar reprezintă un proiect de tineret cofinanțat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse sub egida Anului European al Tineretului

Crimă dublă în București. Un bărbat și o femeie, găsiți fără suflare într-un apartament din Sectorul 3

Un bărbat şi o femeie au fost găsiţi morţi într-o locuinţă din sectorul 3, luni seara, ambii prezentând urme de violenţă, a anunţat Poliţia Capitalei

Maşinile electrice şi cele cu hidrogen vor avea numere de înmatriculare verzi

Numerele de înmatriculare cu litere şi cifre de culoare verde vor fi acordate exclusiv autovehiculelor cu emisii zero de CO2

VIDEO Accident TERIBIL în Mamaia. Un tânăr a murit și trei persoane au ajuns la spital

Un tânăr de 21 de ani a murit și alte trei persoane au ajuns în stare gravă la spital, după ce maşina în care se aflau s-a izbit violent de un stâlp aflat pe marginea drumului.

Marius Budăi, veste bună pentru pensionari – Recalcularea tuturor pensiilor, până la finalul anului 2022

Până acum, 2,3 milioane de dosare au fost introduse în sistemul informatic, a anunțat ministrul Marius Budăi, în exclusivitate, la Realitatea PLUS

ULTIMELE ȘTIRI

DE ACTUALITATE