Actualitate· 2 min citire

Asistent medical din Oradea, reținut pentru trafic de influență: A luat bani de la șapte persoane, cărora le-a promis că le va intermedia angajarea, pe durata pandemiei

Asistent medical din Oradea, reţinut pentru trafic de influenţă: A luat bani de la şapte persoane, cărora le-a promis că le va intermedia angajarea, pe durata pandemiei

Asistent medical din Oradea, reţinut pentru trafic de influenţă: A luat bani de la şapte persoane, cărora le-a promis că le va intermedia angajarea, pe durata pandemiei

Scris de Andreea Ionescu Publicat: 24 mai 2023, 18:05

DNA anunță, miercuri, reținerea pentru 24 de ore a unui asistemt medical de la Oradea care, în timpul pandemiei, a primit de la șapte persoane, aproape 30.000 de euro, în schimbul promisiunii că va intermedia angajarea lor în unitățile medicale în care lucra.

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 mai 2023, a inculpatului CRĂCIUN SORIN IOAN, la data faptelor asistent medical în cadrul Spitalului Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea ulterior în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor (după preluarea de către acesta a celei dintâi unități spitalicești), pentru comiterea a șapte infracțiuni de trafic de influență”, anunță, miercuri, DNA.

Procurorii precizează că, în perioada 2020 – 2022, în timpul pandemiei de COVID-19, inculpatul ar fi pretins și primit de la 7 (șapte) persoane sume de bani cuprinse între 1.500 euro – 13.500 euro, în total 29.500 euro, precum și alte foloase necuvenite, lăsând să se creadă că ar avea influență asupra unor factori decidenți din conducerea celor două spitale amintite mai sus și promițând că îi va determina pe aceștia să faciliteze încheierea unor contracte de muncă, pe o perioadă nedeterminată, pe numele acestor persoane, pentru ocuparea unor posturi de asistent medical și infirmier.

”Până în prezent, cele 7 (șapte) persoane nu au fost angajate pe posturile pentru care ar fi remis inculpatului sumele de bani și foloasele respective”, a mai transmis DNA.

Sursa citată a precizat inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Bihor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Sursa: Adevarul Zilei

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate