La Bichigiu, în luna mai, două atacuri ale urșilor au avut și victime umane, una dintre acestea fiind găsită decedată.
Un nou atac al urșilor asupra unor bovine a fost raportat joi dimineață în localitatea Bichigiu, comuna bistrițeană Telciu, a anunțat Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Bistriţa-Năsăud.
La locul solicitării a fost mobilizat un echipaj de jandarmi, alături de primarul din Telciu și un medic veterinar, însă ursul nu a mai fost găsit.
Mesaj RO-ALERT, emis joi dimineață
Totodată, autoritățile au transmis un mesaj RO-ALERT cu recomandări privind măsurile de autoprotecție, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud.
„În jurul orei 04.40, jandarmii au fost sesizaţi cu privire la prezenţa unui urs într-o zonă extravilană a localităţii Bichigiu, animalul sălbatic atacând două bovine aflate într-o anexă gospodărească. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de jandarmi. De asemenea, au fost prezenţi primarul localităţii şi un medic veterinar. Accesul s-a realizat pe jos, aproximativ 400 de metri de la drumul principal, terenul nepermiţând deplasarea cu autospeciala. Ursul nu a mai fost identificat în zonă la momentul sosirii echipajului”, a precizat purtătorul de cuvânt al IJJ Bistriţa-Năsăud, Gabriel Măgurean.
Animalele atacate au suferit răni ușoare, iar jandarmii au rămas în zonă aproximativ 30 de minute pentru a se asigura că ursul nu revine, a adăugat sursa citată.
La începutul lunii august, Primăria comunei Telciu a solicitat autorităților centrale responsabile de protecția mediului și gestionarea fondului cinegetic să ia măsuri în contextul intensificării atacurilor urșilor.