Actualitate· 1 min citire

Circulație feroviară afectată în București Nord. Trenuri cu zeci de minute întârziere

Trenuri cu întârzieri

Trenuri cu întârzieri

Publicat28 sept. 2026, 08:18
Sursărealitatea.net

Circulația feroviară a fost perturbată luni dimineață în stația București Nord, după ruperea unui pantograf la o garnitură electrică. CFR a întrerupt temporar alimentarea cu energie pe mai multe linii, iar trenurile au înregistrat întârzieri semnificative.

CFR Călători a anunțat, printr-un comunicat, că pentru intervenția în condiții de siguranță a fost nevoie de întreruperea alimentării instalației de electrificare în zonele afectate, ceea ce a făcut ca mai multe trenuri să aibă întârzieri la plecare sau la sosire. Circulația a fost reorganizată etapizat.

La ora 06:37, alimentarea cu energie a fost reluată pe toate liniile din stația București Nord, cu excepția liniei 5, unde garnitura implicată în incident este încă garată. Echipele de specialitate intervin pentru remedierea deficiențelor apărute la linia de contact.

Până la finalizarea intervenției, CFR avertizează că pot apărea modificări operative și noi întârzieri în zona București Nord. Compania precizează că se acționează pentru remedierea completă a situației și revenirea circulației feroviare la parametrii normali.

SURSA: REALITATEA.NET

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate