Actualitate· 2 min citire

Șapte persoane ucise într-o operațiune a poliției pentru prinderea unor deținuți care au evadat

Şapte persoane ucise într-o operaţiune a poliţiei pentru prinderea unor deţinuţi care au evadat

Şapte persoane ucise într-o operaţiune a poliţiei pentru prinderea unor deţinuţi care au evadat

Scris de Andreea Ionescu Publicat: 3 ian. 2023, 13:33

Șapte persoane au fost ucise luni la Ciudad Juarez, în nordul Mexicului, într-o operațiune a poliției pentru a-i găsi pe deținuții care evadaseră cu o zi înainte în urma atacului asupra unei închisori, atac ce s-a soldat cu 19 morți, dar și cu evadarea mai multor deținuți, între care liderul unei bande, relatează AFP.

Șapte persoane au fost ucise luni la Ciudad Juarez, în nordul Mexicului, într-o operațiune a poliției pentru a-i găsi pe deținuții care evadaseră cu o zi înainte în urma atacului asupra unei închisori, atac ce s-a soldat cu 19 morți, dar și cu evadarea mai multor deținuți, între care liderul unei bande, relatează AFP.

Bărbați înarmați au atacat duminică dimineața centrul de detenție din orașul de la granița cu SUA. Traficanții au venit în vehicule blindate și au atacat duminică în zori, în timp ce familiile deținuților așteptau să-și viziteze rudele în noaptea de Anul Nou.

Ministrul mexican al apărării, Luis Cresencio Sandoval, a anunțat că zece gardieni, șapte deținuți și doi atacatori au murit în atacul de duminică, atribuit traficanților de droguri. Paisprezece deținuți și un gardian au fost răniți, iar cinci atacatori au fost capturați, a declarat Luis Cresencio Sandoval. De asemenea, 25 de deținuți au evadat, între care liderul unei bande aliate cu cartelul Juarez în războiul acestuia împotriva cartelului Sinaloa, condus cândva de Joaquin "El Chapo" Guzman, cel care execută acum o condamnare pe viață în Statele Unite.

Ernesto Alfredo Piñon era liderul bandei cunoscute sub numele de El Neto. El era închis din 2009, fiind condamnat la peste 200 de ani de închisoare pentru răpire și crimă. Indivizi înarmați încercaseră deja să îl elibereze în timpul transferului său la închisoare, după arestare. Traficanul a fost rănit atunci în urma atacului.

Închisoarea administrată de guvernul statului Chihuahua a fost scena mai multor încăierări și revolte. O astfel de revoltă, în martie 2009, s-a soldat cu 20 de morți, una dintre cele mai sângeroase din istoria țării. În august 2022, un conflict între bande rivale s-a soldat cu moartea a trei deținuți.

Potrivit cifrelor oficiale, Mexicul a înregistrat peste 340.000 de asasinate, majoritatea atribuite organizațiilor criminale, de la lansarea unei controversate ofensive militare antidrog în decembrie 2006.


Sursa: Adevarul Zilei

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate