Președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu va putea vorbi prin mesaj video în timpul finalei Eurovision Song Contest, a declarat joi organizatorul concursului cântecului european.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu va putea vorbi prin mesaj video în timpul finalei Eurovision Song Contest, a declarat joi organizatorul concursului cântecului european.
„Solicitarea domnului Zelenski de a se adresa publicului la Eurovision Song Contest, deși făcută cu intenții lăudabile, din păcate nu poate fi acceptată, deoarece ar încălca regulile evenimentului”, a declarat Uniunea Europeană de Radiodifuziune (EBU), care organizează competiția.
„Unul dintre pilonii competiției este caracterul apolitic al evenimentului. Acest principiu interzice declarațiile politice sau similare în timpul competiției", a explicat EBU.
Competiția se desfășoară anul acesta la Liverpool (nordul Angliei). Marea Britanie s-a oferit să găzduiască Eurovision în locul Ucrainei, câștigătoare anul trecut, din cauza invaziei ruse.
Finala, care va avea loc sâmbătă și în care vor concura 26 de țări, anunță un omagiu Ucrainei, cu prezența a unsprezece artiști ucraineni pe scenă, inclusiv Kalush Orchestra, câștigătoarea de anul trecut, a declarat EBU.
Clipurile video difuzate în cursul serii vor prezenta diferite locuri din țară.
Liverpool a dezvăluit, de asemenea, un monument „simbol al speranței” pentru Ucraina, o statuie de aluminiu a unui bărbat care ține în mână o carte din care scapă un porumbel cu un steag ucrainean.
Ea urmează să fie instalată la Strawberry Field, grădina din jurul orfelinatului Armatei Salvării făcut celebru de un cântec din repertoriul trupei The Beatles. Monumentul va fi trimis în Ucraina când pacea va reveni.
Rusia a fost exclusă din competiție, ca și în ediția din 2022.
Sursa: Adevarul Zilei