Economie· 2 min citire

Datoriile Șantierului Naval Mangalia au trecut de 2,1 miliarde de lei: cum riscă creditorii și angajații să rămână fără bani înainte de noua licitație

Damen

Damen

Publicat21 aug. 2026, 08:55
SursăRealitatea.net

Datoriile acceptate în cazul Șantierului Naval Damen Mangalia au depășit 2,13 miliarde de lei, după înscrierea unor creanțe noi de 193,4 milioane de lei. Suma se adaugă celor 1,939 miliarde de lei acceptate la începutul anului. Cele mai mari pretenții suplimentare aparțin ANAF și salariaților.

Datorii noi de 193,4 milioane de lei

ANAF revendică aproape 119,6 milioane de lei, iar angajații șantierului au de recuperat puțin peste 25 de milioane de lei. Noile obligații s-au acumulat între intrarea companiei în insolvență, în iunie 2024, și declararea falimentului, în aprilie 2026. În total, 69 de creditori apar în tabelul suplimentar, iar 12 dintre ei au de primit mai mult de un milion de lei.

Creanțele garantate ale ANAF și salariaților ajung împreună la aproximativ 145 de milioane de lei. Acestea vor reduce proporțional sumele care ar putea reveni creditorilor fără garanții în cazul vânzării șantierului. Printre cei afectați se află și grupul Damen, care controlează Adunarea Creditorilor și strategia de valorificare, conform New.ro.

„Scad şansele chirografarilor (companiilor cu creanţe negarantate, n.r.) să îşi primească banii. Devin aproape nule, cu excepţia situaţiei ipotetice în care ar fi concurenţă la licitaţie şi şantierul s-ar vinde la o valoare foarte mare, ceea ce-i puţin probabil”, avertizează liderul sindical Laurențiu Gobeajă.

O nouă încercare de vânzare

A treia licitație pentru vânzarea Șantierului Naval Mangalia este programată pe 28 august, după ce la primele două nu a fost depusă nicio ofertă. Strategia prevede cel puțin șase licitații la valoarea de piață de 184 de milioane de euro, mult peste valoarea de inventar de 84 de milioane de euro. Între timp, datoriile continuă să crească din cauza costurilor cu paza, conservarea activelor și procedura de faliment.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Economie