Doi soți din satul Lespezi, comuna Gârleni, județul Bacău, și-au pierdut viața joi dimineață, în timpul unui incendiu care a cuprins o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați.
Incendiul s-a produs joi, 5 noiembrie 2026, la o casă de locuit din satul Lespezi, comuna Gârleni. Potrivit ISU Bacău, flăcările au afectat o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați.
La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău, precum și o autospecială de stingere din cadrul SVSU Buhuși. Pompierii nu au reușit să salveze persoanele aflate în interiorul locuinței.
Victimele sunt un bărbat de 72 de ani și o femeie de 59 de ani, soți. Poliția a deschis o anchetă pentru stabilirea cauzei exacte a incendiului, iar varianta cea mai probabilă ar fi focul făcut în casă.