Programul magazinelor, MODIFICAT. Ce restricții se ridică de Florii și de Paște – ora de la care este INTERZISĂ circulația, SCHIMBATĂ

Magazinele din toată țara sunt deschise, astăzi, până la ora 20.00. Autoritățile au decis ca operatorii economici să funcționeze de la ora 5:00 până la ora 20:00, pentru ca românii să își poată face cumpărăturile de Florii și de Paște. De asemenea, circulația în Capitală este permisă până la ora 21:00.

Potrivit hotărârii privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României cu 30 de zile, începând cu data de 13 aprilie, și a măsurilor care sunt aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, este prelungită circulaţia în perioada 1 mai – 2 mai, în intervalul orar 20.00 – 05.00, pentru ca oamenii să poată participa la slujba de Înviere, iar magazinele vor fi închise la ora 20.00, în Vinerea Mare, nu la ora 18.00.

Şi în perioada 8 mai – 9 mai, persoanele pot circula între ora 20.00 – 05.00 pentru a participa la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan.

De asemenea, decizia prevede ca staţiunile de pe litoral să fie deschise, cu respectarea regulilor în vigoare, însă la o capacitate de maximum 70%, după modelul celor de la munte.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri