Nuntă cu 160 de persoane, spartă de polițiști, în Maramureș! Mirele, amendat

O nuntă la care participau 160 de persoane a fost întreruptă duminică seara de polițiștii maramureșeni. Șapte persoane au fost amendate, printre care și mirele. Sancțiunile se cifrează la peste 20.000 lei.

 

În această seară, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul polițiștilor Secției 5 Ocna Șugatag,  au organizat și executat o acțiune punctuală  la o societate comercială din comuna Oncești, despre care dețineau date și informații că  nu respectă măsurile dispuse prin instituirea stării de alertă pentru prevenirea răspândirii SARS-COV2, în sensul organizării de evenimente private tip nuntă, potrivit IPJ Maramureș. 

„În baza verificărilor efectuate a fost identificat un eveniment privat tip nuntă, la care participau 160 de persoane, fără a se respecta măsurile legale.

Polițiștii au aplicat 7 sancțiuni contravenționale, respectiv organizatorului evenimentului, mirelui nunții și altor cinci persoane participante la eveniment, în valoare totală de 21.000 lei”, a precizat Ionela Cozma, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.

Polițiștii continuă cercetările  pentru identificarea și sancționarea contravențională a tuturor persoanelor participante la eveniment.

Sursa: Realitatea de Maramures

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri