Fostul şef de la Drumuri şi Poduri Craiova, trimis în judecată pentru că şi-a falsificat studiile

Fostul director al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova, Bogdan Bratu, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. 

Procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au încheiat urmărirea penală și au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Bratu Bogdan-Laurențiu, pentru săvârșirea infracțiunii continue de înșelăciune.

„În urma administrării materialului probator, în sarcina inculpatului s-a reținut faptul că, în perioada mai 2014 – prezent ar fi indus și menținut în eroare Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA cu ocazia încheierii contractului individual de muncă și ulterior prin modificarea succesivă a acestuia prin acte adiționale (din 2014 până în 2021), prin depunerea la dosarul de angajare a unei diplome de licență emisă de Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, document de studii obținut fraudulos. Precizăm că diploma de licență susmenționată a fost desființată de Judecătoria Sectorului 4 București la data de 16.03.2016, prin sentința penală nr. 727 dispusă în dosarul nr. 15771/4/2015. Actele adiționale încheiate au produs efecte prin avansarea în cariera profesională și prin creșterea remunerațiilor salariale, fapt ce a condus la prejudicierea instituției angajatoare cu sumele reprezentând încasarea tuturor drepturilor salariale aferente funcțiilor deținute fără drept”, se arată în comunicatul de presă remis de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.037.057 lei, reprezentând prejudiciul suferit.

Totodată, în cauză s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra a două bunuri imobile deținute în coproprietate de către inculpat.

Sursa: Realitatea de Dolj

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri