Parlamentul European solicită primirea Bulgariei şi României în Schengen

Parlamentul European va adopta săptămâna aceasta un raport, în care este prevăzut că va solicita încă o dată ca Bulgaria și România să fie primite în Schengen, conform agendei ultimei reuniuni a deputaților europeni înainte de vacanța de vară. Chiar marţi seară, eurodeputații vor dezbate un raport care îndeamnă insistent Consiliul UE să ia măsuri imediate pentru a ridica controalele la frontierele terestre, maritime și aeriene ale celor 2 țări.

La începutul lunii iunie, Comisia Europeană a cerut Consiliului European să dea undă verde „cât mai curând posibil” aderării României, Bulgariei și Croației la Schengen. Argumentul a fost că Bulgaria și România au finalizat cu succes evaluarea necesară în 2010 și 2011.

Și în cazul Croației, Comisia a confirmat în octombrie 2019 că statul exyugoslav a luat măsurile necesare pentru a se asigura că sunt îndeplinite condițiile.

Din iulie, România și Bulgaria vor avea acces parțial la Sistemul de informații privind vizele. Este vorba de acces pentru citirea informațiilor care există deja în sistem, dar nu vor putea să introducă date noi.

Comisia Europeană consideră că şi Cipru va putea adera la Spaţiul Schengen după finalizarea cu succes a procesului de evaluare.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri