FOTO | Grav accident rutier în Sălaj! Un TIR a intrat într-o maşină de poliţie şi în duba de jandarmi

În această dimineață, la ora 05:15, pe Drumul Național 1F, în localitatea Sânmihaiu Almașului, s-a produs un accident de circulație.

Din primele verificări efectuate de polițiști, un asamblul de vehicule, care circula din direcția Cluj-Napoca înspre Zalău, fiind condus de un bărbat de 52 de ani, din județul Argeș, a avariat o autospecială de poliție, apoi una de jandarmerie, gardul sediului Postului de Poliție Sânmihai Almașului și s-a oprit în gardul și peretele unui imobil.

În autospeciala de jandarmi se afla un jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj, care a fost ranit, fiind transportat la o unitate medicală, în vederea acordării de îngrijiri medicale, acuzând dureri la un picior.

Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Echipajul, format dintr-un polițist și un jandarm, era de serviciu în zona Secției 2 Poliție Rurală Sânmihaiu Almașului.

Polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente pentru a stabili cauzele și condiții producerii accidentului.

sursa foto: salajulliber.ro

Imagine

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri