Simona Halep, calificată în turul 2 la Cincinnati

Simona Halep (13 WTA) a obţinut prima sa victorie după o pauză de trei luni şi jumătate, 6-4, 3-6, 6-1 cu Magda Linette (44WTA), marţi, la turneul WTA 1.000 de la Cincinnati.

Halep s-a impus în primul set cu 6-4, după ce a avut 2-0 şi 3-1, a fost egalată, 3-3, dar a făcut un nou break la acest scor, iar acesta a făcut diferenţa. Românca a greşit destul de mult în actul secund, în care Linette a condus cu 3-0 şi 4-1, moment în care Simona a cerut timeout medical, din cauza unei accidentări la coapsa dreaptă. Halep a primit îngrijiri şi s-a ales cu un bandaj impresionant la piciorul drept. Ea a reuşit să câştige primul ghem (2-4), dar apoi meciul a fost întrerupt din cauza ploii. La revenire, Linette a reuşit să câştige setul (6-3) şi a egalat situaţia. Simona a câştigat cu 6-1 în decisiv.

„A fost un meci dificil, mai ales după această pauză. Și ea a jucat bine, un tenis puternic, a fost greu să returnez mingea, am continuat să lupt și mă bucur că am putut câștiga primul meu meci după revenire. Sunt foarte tristă că nu am putut câștiga un titlu aici, am pierdut trei finale, e unul dintre cele mai bune locuri pentru a juca. Mereu dau totul aici și am simțit dragostea publicului. Vreau să mulțumesc tuturor pentru prezență. Mă bucur să vă avem înapoi, tenisul e mult mai frumos cu voi în tribună,” a declarat Simona după meci.

Simona Halep și-a asigurat 15.330 de dolari şi 60 de puncte WTA! În faza următoare va juca împotriva câștigătoarei partidei dintre Jessica Pegula ( 30 WTA) și Camila Giorgi ( 71 WTA).

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri