Zeci de mii de pacienți sunt internați în acest moment, în spitale, din cauza COVID-19. Dintre aceștia, peste 1.800 sunt la ATI. Cei mai mulți sunt din rândurile celor care nu au dorit să se vaccineze și doar o mică parte o reprezintă pacienții vaccinați însă cu una sau mai multe comorbidități. Costurile cu un singur astfel de pacient s-ar ridica la peste 10.000 de euro.
Sumele sunt decontate din bugetul Caselor de Asigurări de Sănătate.
„De la inceputul pandemiei, toţi pacienţii infectaţi cu COVID-19 sau care suferă de complicaţii în urma infectării, indiferent dacă sunt asigurați sau nu în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, inclusiv cetăţenii străini, beneficiază gratuit de serviciile medicale și medicamentele necesare„, a explicat, pentru ziare.com, Mihaela Tănase, purtătorul de cuvânt al CNAS.
Acest lucru este prevăzut în articolul 17, punctul a) din decretul 195 din 16 martie 2020, referitor la instituirea stării de urgență.
Medicul Florin Buicu, deputat PSD și conferențiar universitar la UMF Târgu Mureș, susține că toate costurile cu un pacient infectat cu Covid-19 ajung la 75.000 de lei, conform Newsweek.ro. Estimările anterioare erau de circa 10.000 de euro, adică aproape 50.000 de lei.
„O evaluare făcută pentru un institut din România ne arată că pentru 300 de pacienți care au beneficiat de internarea în ATI cu oxigen și care au fost internați 2.500 de zile s-au consumat peste 6 milioane de lei, rezultând un cost de 20.000 de lei pe caz.
De asemenea, o evaluare făcută pe 200 de pacienți care au beneficiat de 1.800 de zile de spitalizare în ATI, fiind intubați, costurile pe fiecare caz au ajuns la aproximativ 75.000 de lei pe caz. Aceste costuri ne arată, de fapt, presiunea asupra sistemului de sănătate și asupra problemelor pe care le-a ridicat, de fapt, această pandemie.
Orice modalitate prin care reușim să scădem această presiune este binevenită”, a declarat Florin Buicu la o dezbatere despre pandemia de coronavirus.
Sursa: Realitatea Zilei