ȘOCANT. O femeie de 38 de ani cu COVID a murit în timp ce se afla la cumpărături

O femeie de 38 de ani din Iaşi a murit în timp ce se afla într-un magazin la cumpărături, după ce i s-a făcut brusc rău şi a intrat în stop cardio-respirator. Femeia s-a tratat acasă timp de zece zile, considerând că are gripă, însă testele au confirmat că avea COVID.

Familia a făcut apel imediat la 112, iar un echipaj SMURD s-a deplasat la faţa locului. Soţul a povestit medicilor că de circa 10 zile femeia se trata la domiciliu cu antitermice şi antiinflamatoare, pentru o presupusă gripă. Femeia nu se adresase însă nici medicului de familie şi nici vreunui spital.

„A fost evaluată iniţial de un echipaj al ambulanţei cu un asistent, iar saturaţia de oxigen era de 20 la sută. Când a ajuns şi echipajul ATI, se afla în stop. S-a efectuat resuscitare, iar activitatea cardiacă a revenit pentru câteva minute. A ajuns apoi în UPU, iar testul antigen rapid era pozitiv. S-a suspicionat o embolie pulmonară, ca şi complicaţie a COVID-19. S-a făcut resuscitare îndelungată, dar din păcate nu a răspuns la manevrele de resuscitare. A fost confirmat şi testul PCR”, a declarat medicul-şef UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu.

Sursa: Realitatea de Iasi

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri