PNL a decis să continue discuțiile cu PSD pentru formarea Guvernului: ”A rămâne la guvernare nu e un scop în sine pentru PNL, ci este o necesitate”

PNL a decis să negocieze cu PSD pentru formarea unei majorități stabile. Este informația momentului care vine după mai multe ore de discuții în cadrul ședinței Biroului Politic al partidului, reunit la Vila Lac 1 din Capială.

Ședința PNL s-a încheiat în jurul orei 11:00. Discuțiile au fost lungi, întinzându-se pe parcursul mai multor ore. Decizia s-a luat cu 48 de voturi în favoare continuării discuțiilor cu PSD și 22 împotrivă.

Printre cei care au votat împotriva unei alianțe cu PSD se numără s-au aflat președintele PNL București, Ciprian Ciucu, liderul PNL Bihor, Ilie Bolojan, liderul PNL Giurgiu, Dan Motreanu, Moica Anisie sau Raluca Turcan, dar și Ludovic Orban și Antonel Tănase.

Din sursele Realitatea PLUS, la această discuție nu s-a stabilit nici premierul și nici nu au fost avansate nume pentru portofoliile de miniștrii.

Ulterior, într-un comunicat de presă, liberalii au anunțat că Biroul Politic Național al PNL, reunit astăzi în ședință statutară, a decis cu majoritate absolută de voturi începerea negocierilor cu PSD pentru coagularea unei majorități care să asigure României stabilitatea necesară pentru a fi depășită criza politică și sanitară.

„A rămâne la guvernare nu e un scop în sine pentru PNL, ci este o necesitate pentru ducerea la îndeplinire a tuturor obiectivelor asumate în programul de guvernare. Negocierile vor avea loc începând de mâine, cu o fișă de parcurs clară, legată de obiectivele din programul de guvernare al PNL”, se arată într-un comunicat de presă al PNL.

Sunt câteva principii pe care PNL le va susține, nefiind negociabile:

-Formarea unei majorități în jurul PNL, cu premier liberal.
-PNRR este un proiect național, asumat de România și aprobat de Comisia Europeană.
-Stabilitatea macroeconomică a României, cu respectarea traiectoriei deficitului bugetar asumat față de Comisia Europeană.
-Nicio taxă mărita, iar statul va fi un partener onest al mediului de afaceri.
-Continuarea reformelor pe tema salarizării, a pensiilor, precum și reforma administrativă.
-Realizarea reformelor asumate pe tema justiției și închiderea MCV.
-Reforma statului.
-Menținerea parcursului european și euro-atlantic și a parteneriatului strategic cu SUA.

„De asemenea, PNL va prezenta în cadrul acestor negocieri, decizia noastră fermă că orice majoritate va trebui să respecte parteneriatul PNL cu Președintele Klaus Iohannis. Respectarea parteneriatului cu Președintele României este o solicitare absolut necesară pentru ca aceste discuții să poată avea rezultate concrete, mai arată sursa citată.

La ședința liderilor PNL de la Vila Lac a participat și fostul lider liberal, Ludovic Orban. Înainte de a intra în ședință, Orban a transmis însă un mesaj extrem de tranșant: „Sunt împotriva oricărei forme de înțelegere cu PSD. De 31 de ani am luptat împotriva stângii, a stângii post-comuniste. E o rușine pentru conducerea PNL simplul fapt că a angajat discuții cu PSD (…).

Decizia de a face înțelegere cu PSD la evidenta presiune și inițativă reprezintă o trădare gravă la adresa cetățenilor care au votat PNL și o sinucidere politică pentru cei care iau o astfel de decizie. Un guvern cu PSD nu va fi un guvern al cetățenilor români care cred în valorile liberale, care cred în democrație și în justiție (…). Orice alianță cu PSD reprezintă un avantaj pentru partidocrația psd-istă si pnl-istă.
Dacă se face alianță de guvernare cu PSD, drumurile noastre se despart și voi rămâne alături de colegi mei care cred în valorile liberale. Nu avem nimic în comun cu pozițiile lui Cîțu și Vîlceanu, care alături de Iohannis sunt inițiatori ai acestui dezastru politic la care s-a ajuns”, afirma fostul lider PNL.

Decizia luată de liderii PNL nu a reprezentat, practic, o surpriză pentru nimeni. Din contră, aceasta era cumva așteptată. Cu câteva ore înainte ca această eșdință să se încheie, Consiliul Reprezentanţilor Unionali al UDMR a decis ca Uniunea să înceapă negocierile pentru formarea „unei mari coaliţii” cu PNL şi PSD, susţinută de grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.

„Luni ne-am consultat cu preşedinţii organizaţiilor judeţene, iar în cadrul şedinţei online a Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) am decis să continuăm guvernarea, iar UDMR să înceapă negocierile pentru formarea unei mari coaliţii între PNL-PSD-UDMR, susţinută de grupul parlamentar al minorităţilor naţionale”, a scris Kelemen Hunor, într-un mesaj pe pagina sa de Facebook.

Potrivit președintelui UDMR, „această coaliţie are sens doar dacă se pot face reforme pentru revizuirea Constituţiei – introducerea republicii parlamentare poate fi un astfel de obiectiv important”.

„Totodată, Uniunea militează ca reforma constituţională să asigure condiţiile reale pentru înfăptuirea unei justiţii independente”, a mai spus Kelemen Hunor.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri