Rares Bogdan, mesaj catre PSD: ”Sper din tot sufletul ca relaxarea să nu ducă la creșterea numărului de infectări”

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, speră ca măsurile de relaxare anunțate de Alexandru Rafila (PSD), ministrul Sănătății, să nu  ducă la creștrea numărului de cazuri Covid.

„Cu tot respectul, eu nu sunt specialist nici în imunologie, nici în medicină. Domnul Rafila, domnul Arafat, domnul Andrei Baciu și domnul Nelu Tătaru sunt specialiști în așa ceva, iar eu ascult recomandările lor. Nu mă pricep la fotbal ca dumneavoastră și nici la medicină ca cei pe care i-am citat. Sigur că am o părere ca orice om care respectă regulile sanitare. Eu sper din tot sufletul ca relaxarea să nu ducă la creșterea numărului de infectări”, a declarat, la TVR Cluj, europarlamentarul Rareș Bogdan.

„Mai văd o ușoară diferență între momentul în care un distins domn era în Opoziție și ne critica pentru faptul că veneam cu măsuri restrictive când aveam 200 de infectări pe zi. Acum văd că, inclusiv în autobuzele din București, nu mai e nevoie de mască. Eu sper din tot sufletul să fim conștienți că nenorocitul ăsta de virus poate fi oprit doar prin măsuri de acest gen. Știu că nu sunt plăcute. Izolarea aceasta socială a dus la traume și pentru adulți, dar și pentru copii. Dar, din păcate, e singura formulă care a funcționat. Repet, nefiind specialist în medicină, nu vreau să mă exprim mai mult decât o fac. Spun doar că statul are obligația să protejeze cetățeanul, dar trebuie să explice fiecare măsură”, a mai spus Bogdan, citat de media9.ro.

„Cred că trebuia să explicăm că, așa cum omul are nevoie de hrană fizică pentru a trăi, și trebuie să intre în piețe sau în magazine de strictă necesitate alimentară ori în farmacii, așa are nevoie și de hrană sufletească. Nu poți trăi ca o mașinărie. Eu am fost încă de la început unul dintre cei care am criticat și voi critica și mă voi opune introducerii certificatului verde pentru intrarea în sfintele lăcașuri de cult, în biserici. Sigur că purtarea măștii rămâne o formă de a ne proteja, iar vaccinarea rămâne una din formele de protejare a sănătății”, a mai afirmat prim-vicepreședintele PNL.

Sursa: Realitatea Din PNL

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri