Tragedie în Dâmbovița! Un copil de 6 ani a murit după ce a fost mușcat de un câine, în zona gâtulu

Tragedie în Dâmbovița, în dimineața zilei de 24 ianuarie. Un copil de 6 ani, din comuna Conțești, a fost mușcat groaznic de câinele familiei, în jurul gâtului, iar în urma rănilor suferite  a decedat.  Nefericitul eveniment s-a petrecut în grădina familiei băiatului. Se pare că animalul nu era legat.

În cauză, polițiștii ajunși la fața locului, au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, totodată fiind efectuate cercetări cu privire la stabilirea tuturor împrejurărilor care au dus la moartea copilului.

Cadavrul a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Dâmbovița în vederea efectuării necropsiei.

„La data de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 09.00, Poliția Orașului Răcari a fost sesizată pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 de către un bărbat cu privire la faptul că un minor de 6 ani, din Conțești, a fost mușcat de un câine.

O echipă de cercetare s-a deplasat la fața locului, ocazie cu care, din primele verificări, s-a stabilit că minorul, în timp ce se afla în grădina locuinței, ar fi fost mușcat în zona gâtului de un câine al familiei care nu era legat.

În urma leziunilor, minorul a decedat. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută de art. 192 din Codul Penal și efectuează cercetări, urmând a se stabili cu exactitate toate împrejurările evenimentului.

Activitatea de cercetare penală se efectuează sub coordonarea și supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

Sursa: Realitatea de Dambovita

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri