ANPC lansează un număr de WhatsApp pentru reclamații, inclusiv pentru facturile la curent și gaze

Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a lansat un număr de WhatsApp pentru a semnala orice nereguli, inclusiv cele referitoare la facturile de electricitate și gaze.

Pentru a fluidiza comunicarea directă cu consumatorii din toată țara, președintele ANPC, Horia Constantinescu, a înființat, începând din 7 februarie 2022, un număr special de telefon, folosit exclusiv pentru mesaje în aplicația WhatsApp, a anunțat instituția.

Numărul de telefon, pentru aplicația WhatsApp, este 079 021 9551.

”Am înființat acest număr special, care se va afla în permanență la mine, pentru a putea fi cât mai aproape de consumator și a mă putea implica personal în gestionarea situațiilor urgente care pot apărea și care vor fi semnalate astfel” – Horia Constantinescu – președinte ANPC.

La acest număr, care nu va folosi funcția de apel video sau cu voce, sunt așteptate mesajele scrise și imaginile care să sesizeze nereguli cu caracter de urgență în raport cu respectarea drepturilor consumatorilor, de pe întreg cuprinsul țării.  Mai exact, este vorba despre primirea unor facturi foarte mari, nereale, la energie electrică și gaze naturale, cazuri de debranșări, pentru neplată a unor facturi greșite la energie încă necorectate, precum și situații urgente care pun în pericol sănătatea consumatorilor.

Comisarii ANPC vor selecta, dintre toate mesajele urgente primite de la consumatori, care sunt acelea care se află în competența legală de soluționare a instituției și le vor da curs.
Menționăm că mesajele trimise pe numărul special nu înlocuiesc reclamațiile realizate în mod curent.

Primirea reclamațiilor de la consumatori se face la sediile Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor sau la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti, în funcție de raza teritorială în care își desfășoară activitatea operatorul economic reclamat.

Reclamaţiile se fac în format scris – transmise prin poștă -, în format electronic sau se depun personal, pentru souționarea acestora urmându-se procedura prevăzută de lege

Formularul de reclamație online,se află  pe site-ul instituției, la linkul http://reclamatii.anpc.ro/Reclamatie.aspx

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri