Mama gemenilor din Ploiești, decedaţi după ce au căzut de la etajul 10, decăzută din drepturile părintești. Femeia mai are un băiat

 

Judecătoria Ploiești s-a pronunțat, miercuri, în cazul femeii ai cărei copii au murit, în luna august, după ce au căzut de la etajul 10 al unui bloc de pe Bulevardul Republicii din Ploiești, în timp ce ea făcea live pe Facebook. Mama gemenilor a fost decăzută din drepturile părintești, față de al treilea copil al său.

Judecătoria Ploieşti a admis acţiunea introdusă de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Prahova care a solicitat în instanţă decăderea din drepturile părinteşti a femeii. Aceasta mai are un băieţel în vârstă de circa şase ani. Copilul se afla lângă mamă în timpul live-urilor pe care aceasta le făcea în timp ce echipajele de urgență încercau să-i salveze gemenii despre care habar nu avea că picaseră de la etaj.

Instanţa a dispus decăderea în totalitate din exerciţiul drepturilor părinteşti, iar drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de minor şi bunurile sale se vor exercita de către tatăl copilului. Hotărârea nu este, însă, definitivă.

Dosarul depus inițial de DGASPC la Tribunalul Prahova a fost mutat la Judecătoria Ploiești în luna septembrie, când prima instanță sesizată și-a declinat competența.

La Judecătoria Ploiești, cauza a primit soluție după trei amânări, inclusiv pentru efectuarea unei anchete psihosociale.

Gemenii Moise și Beatrice aveau doi ani când și-au pierdut viața.

Femeia este cercetată pentru ucidere din culpă

„La data de 18.08.2021 s-a dispus continuarea urmăririi penale față de mama minorilor decedați, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, aceasta fiind audiată în calitate de suspectă în cauză. 

Din probele administrate în cauză până în prezent a rezultat la data de 11.08.2021, minorii în vârstă de doi ani, fiind lăsați nesupravegheați de către mama lor, s-au urcat pe un corp de mobilier din apropierea ferestrei dormitorului și s-au precipitat de la etajul 10 al imobilului unde locuiau, rezultând decesul acestora.

Măsurile dispuse în cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, și nu înfrâng în nici un fel principiul prezumției de nevinovăție de care beneficiază persoanele supuse cercetărilor”, a anunțat, după tragedie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești.

Sursa: Realitatea de Prahova

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri