Culisele Statului Paralel | Salarii mărite cu 50% pentru unii bugetari. Țara arde, parlamentarii dau sporuri colegilor

Chiar dacă mariajul PNL-PSD-UDMR trece prin tensiuni puternice, pare că relația funcționează foarte bine atunci când este vorba de creșterea numărului de angajați ai statului și de salariile lor.

În acest scop, potrivit Adevărul.ro, 30 de parlamentari care fac parte din partidele Coaliției de guvernare au depus un proiect de lege prin care salariile angajaților din prefecturi ar urma să crească. De mărire sunt vizate în special persoanele care au funcții de conducere. Parlamentarii au argumentat necesitatea proiectului de lege prin faptul că cei care lucrează în prefecturi trebuie să întocmească documente care le solicită un nivel ridicat de atenție.

Proiectul de lege propus presupune modificarea unei anexe din legea salarizării. Astfel, creșterile sunt cuprinse între 300 și 1.200 lei. Chiar dacă sumele nu sunt exorbitante, pentru a fi susținute este necesar un buget anual de peste 51 de milioane de lei.

Aceeași sursă menționează că nici Autoritatea Electorală Permanentă nu a fost uitată de parlamentarii Coaliției. În acest sens, în Senat a fost aprobat recent un proiect de lege prin care posturile de la AEP pot fi acum ocupate direct prin numire sau prin transfer de la alte instituții. Până acum, posturile de aici erau ocupate doar prin concurs sau prin examen.

De o schimbare legislativă se vor bucura și angajații Cluburilor Sportive Școlare sau Universitare, care ar putea câștiga cu 10% mai mult în viitorul apropiat. Aleșii PSD care au venit cu ideea au motivat că antrenorii din aceste cluburi petrec mult timp cu elevii, ca aceștia să facă performanță. Drept urmare, ei trebuie să câștige mai mult.

De lefuri mai mari ar putea beneficia și cei care lucrează cu fonduri externe rambursabile. Potrivit Adevărul.ro, Parlamentarii au fost darnici, așa că angajații acestor instituții ar putea avea salarii crescute cu până la 50%. Asta înseamnă că în unele structuri, cum ar fi Ministerul Justiției, sporul ar fi de peste 12.000 de lei.

Proiectul mai prevede și că orice angajat din Parlament sau dintr-o instituție centrală poate fi acum transferat către un astfel de post, indiferent dacă a primit locul în urma unui concurs sau dacă a fost doar un norocos recrutat prin interviu la un cabinet parlamentar.

Proiectul a fost deja adoptat în Senat, unde a fost susținut de către reprezentații Coaliției și de către AUR. 

Sursa: Realitatea Financiara

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri