Adunarea Generală a ONU, convocată în sesiune specială de urgență, pentru prima dată în ultimii 40 de ani

 

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat duminică, la cererea ţărilor occidentale, o rezoluţie care convoacă luni în „sesiune specială de urgenţă” Adunarea Generală a ONU pentru ca cei 193 de membri ai săi să decidă asupra invadării Ucrainei de către Rusia.

 

Rezoluţia, susţinută de Statele Unite şi Albania, a fost adoptată de 11 ţări. Rusia a votat împotrivă, Emiratele Arabe Unite, China şi India s-au abţinut. Nu a fost posibil niciun drept de veto pentru această sesizare în conformitate cu reglementările ONU în vigoare.

Adoptată în baza unei proceduri instituite în 1950, sesizarea „Unire pentru menţinerea păcii” reprezintă un regres major pentru Rusia pe scena diplomatică internaţională şi nu a putut face obiectul unui veto din partea unuia din cei cinci membri permanenţi ai Consiliul de Securitate, din care face parte şi Rusia.

Vineri, Moscova a respins o rezoluţie iniţiată de SUA şi Albania prin care se condamna invazia rusă şi se cerea retragerea imediată a trupelor din Ucraina.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri