Avionul interceptat de aeronave F-16 la Turnu Severin, găsit ABANDONAT în Bulgaria

Avionul privat care a pătruns în mod neautorizat în spațiul aerian al României și a fost urmărit de 2 aeronave F-16 deasupra orașului Drobeta-Turnu Severin miercuri a fost găsit abandonat în Bulgaria. Aeronava de mici dimensiuni ar fi traversat spațiul aerian a 6 state NATO.

Bimotorul, care se pare că a decolat din Lituania și a survolat Polonia, Slovacia, Serbia, Ungaria, România şi Bulgaria a aterizat pe o pistă neutilizată din ultima țară, iar autorităţile bulgare încearcă să afle cui aparţine şi să clarifice situaţia, potrivit Realitatea Plus.

Autoritățile din România nu au mai oferit informații clare despre traseul aeronavei de la comunicarea transmisă miercuri seară, după ce incidentul de la Drobeta Turnu Severin a fost semnalt de martori. 

Ministerul Apărării de la Sofia a anunţat că avionul privat, de tip Beechcraft, a pătruns în mod neautorizat în spaţiul aerian al Bulgariei miercuri la ora 19.09 (19.09, ora României), după ce survolase Ungaria, România şi Serbia, unde fusese escortat de avioane de vânătoare.

Procurorii bulgari încearcă să clarifice situaţia avionului găsit abandonat pe un aerodrom neutilizat din perioada comunistă. Şi Ungaria a iniţiat o investigaţie în acest caz. 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri