A murit Leluț Vasilescu de la Compact – doliu uriaș în muzica românească

Leluț Vasilescu de la trupa Compact s-a stins din viață, vineri, în urma unor probleme de sănătate. Lumea muzicală românească este în doliu.

Leluț Vasilescu, membru fondator al trupei Compact, alias „Megastarul” a încetat din viață, vineri, 24 iunie.

Din primele informații, se pare că artistul avea unele probleme de sănătate mai vechi. Tragicul anunț a fost făcut public de către Primăria Câmpia Turzii pe pagina de Facebook.

Trupa Compact e una dintre cele mai cunoscute formații de rock din România, fiind formată în 1977.

”Am aflat cu profundă tristețe despre trecerea la cele veșnice a unui om extraordinar și un muzician desăvârșit, prietenul meu, Leluț Vasilescu.

Membru fondator al trupei Compact, Leluț Vasilescu a avut o carieră de succes și o viață frumoasă de familie. În urma lui, rămân frumoasele melodii pe care generații întregi le-au fredonat și de care ne vom bucura, cu nostalgie, în continuare!
Cetățean de onoare al Municipiului Câmpia Turzii, Leluț Vasilescu a promovat, cu drag și mândrie, orașul în care s-a născut, iar pentru el, Câmpia Turzii era, mereu, locul unde revenea cu drag de fiecare dată.

În acest moment trist, pentru familia Vasilescu și pentru toți fanii muzicii rock din România, transmit un mesaj de condoleanțe tuturor celor care l-au apreciat pe bateristul trupei Compact, Leluț „Megastarul” Vasilescu!”, au scris aceștia pe pagina de socializare. 

Imagine

*Sursa foto: Facebook Trupa Compact

Sursa: Realitatea de Bucuresti

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Ultimele știri