Ministrul Apărării: „Războaiele nu țin cont de termene”. PROBLEMELE din achizițiile în sistem european

Ministrul Vasile Dîncu a susținut, în emisiunea „Legile Puterii” de joi seara, de la Realitatea PLUS, că România face în permanență eforturi în ceea ce privește dotarea Armatei sale, subliniind însă că achizițiile în sistemul european „sunt infernale” pentru că vin cu termene lungi, cu contestații și, prin urmare, se pierde foarte mult timp. „Războaiele nu țin cont de termene”, a afirmat ministrul. 

„Suntem rămași în urmă, dar nu suntem așa cum se spune câte odată, adică noi nu am rămas la niveul de înzestrare sovietică, așa cum era Ucraina înainte de conflict.

Noi, în ultimii 10-15 ani de când am intrat în NATO –  avem aproape 7 ani acuma în care am avut și 2% din PIB pentru Apărare, din care 20% a fost pentru înzestrare. Am participat odată cu 32 de mii de oameni în teatrele de operații din Angola, Irak, Afganistan etc. Avem oameni instruiți, care au fost în teatrele de război și au făcut acolo instrucție.

Avem baterii Patriot, baterii Haymars, Pitania 5, care este foarte nouă. Avem baterii de rachete și de alte feluri. Suntem în procedură de achiziții. Din păcate achizițiile sunt infernale în sistemul european pentru că vin cu termene lungi, cu contestații, se pierde foarte mult timp”, a declarat ministrul Apărării. 

Întrebat dacă vorbim inclusiv despre achiziții G2G (Guvern la Guvern) sau este inclus și offsetul, Dîncu a răspuns că și la G2G se face și offset în foarte multe situații.

„Depinde dacă se poate face offset. Încercăm. Este o lege acum (…) care însearcă să aducă înoiri ca să fie mult mai aplicabil offestul în România. Noi va trebui însă să creștem. Eu asta fac când mă întâlnescu cu minștrii apărării din alte locuri sau cu firmele străine, în primul rând: încerc să îi invit să vină să facă transfer tehnologic, să reconstruim pe baza înteprinderilor noastre din apărare care au rămas mai slab utilate și să încercăm să producem aici”, a arătat ministrul Apărării. 

„Avem mai multe proiecte prin care vom produce în România tehnica militară de care avem nevoie”

El a readus în discuție memorandumul semnat împreună cu ministrul Economiei privind realizarea de rachete în România. În plus, Dîncu susține că țara noastră a primit propuneri de a face, de asemenea, micro-submarine, UAV-uri, dar și mașini de transport și Pirania 5.

„Avem mai multe proiecte din acestea prin care vom produce în România tehinica ce ne trebuie. 

Războaiele nu țin cont de termene. Cei din B9 am cerut simplificare procedurilor europene, posibilitatea de a face achiziții de urgență, posibilitatea de a face comune. Cheltuielile de apărare să nu fie trecute la deficitul structural pentru care este sancționată România, pentru că sunt cheltuieli obligatorii deja, nu mai sunt cheltuieli pe care le putem elimina.

„Sunt achiții la care am primit termene de 4-5 ani”

Este clar că procedura de acum este greoaie și trebuie simplificată. Pentru achiziția de armanent în acre e nevoie să te miști foarte repede, mai ales că piața astăzi este foarte complicată – ca să comani rachete anti-aeriene, sau drone sau avioane de vânătoare primești termene de 4-5 ani. Ne bucurăm că avem nisște achiziții care vor fi recente și vor fi publice unde am primit termene între 12 luni și un an și jumătate. E maximul ce poți obține. Trebuie să schimbăm acest lucru”, a explicat ministrul social-democrat.  

Referitor la corvetele despre care s-a tot vorbit recent, Vasile Dîncu speră că se va veni cu o soluție prin care să se dea drumul acestui proiect.

„Am semnat cu Franța o scrisoare prin care să putem face o achiziție de submarine și elicoptere. Tot în domeniul naval căutăm să facem achiziții”, a mai spus ministrul.

„Marea Neagră nu e cel mai bun prieten în această perioadă”

El a vorbit și despre pericolul la care este expusă România, având în vedere tensiunile de la granița sa, situația incertă din Marea Neagră și luptele care se duc în Insula Șerpilor, deci foarte aproape de noi.

„Marea Neagră nu mai e cel mai bun prieten în perioada asta având în vedere ce se întâmplă în Ucraina.   Proiectul rușilor cel mai important era acela de a tăia Ucrainei comunicarea la Marea Negra. Țările riverane și Rusia sunt protejate de Convenția legată de controlul strâmtorilor. Marea Neagră e gestionată în lumina acestui control. Și acest lucru ar trebui discutat în viitor, când se va discuta și conceptul NATO. Rusia a reușit în perioada asta să blocheze Marea Neagră. Nus e va ajunge la Sofia (Bulgaria – n.r.). Faptul că a ajuns la 22 de mile de România este o îngrijoare și o amenințare la adresa siguranței nationale. Pe Insula Șerpi se pot pune orice, nu doar radare, dar și rachete. Este o îngrijorare nu doar pentru noi, ci și pentru comunitatea internațională, pentru NATO”, a conchis Dîncu. 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri