SUA și Canada sunt de acord cu aderarea Ucrainei la NATO

Statele Unite şi Canada s-au declarat vineri favorabile unei eventuale aderări a Ucrainei la NATO, fără însă a sprijini o procedură accelerată, notează AFP.

„Susţinem ferm intrarea în NATO a ţărilor care doresc să adere şi care pot contribui la aceasta cu capacităţile lor”, a declarat secretarul de stat american, Antony Blinken, adăugând că Statele Unite rămâne fidele politicii „uşii deschise” a Alianţei.

Dar, a adăugat el, „există un proces pentru asta şi ţările vor continua să urmeze acest proces”.

 

Şeful diplomaţiei americane a fost întrebat într-o conferinţă de presă despre declaraţiile preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, lansând un apel la o aderare accelerată a ţării sale la Alianţa Nord-Atlantică după declararea anexării de către Rusia a unor teritorii ucrainene.

Alături de el, şefa diplomaţiei de la Ottawa, Mélanie Joly, a fost mai explicită, amintind că ţara sa „a susţinut întotdeauna aderarea Ucrainei la NATO”.

 

La Bruxelles, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a fost evaziv când a fost întrebat despre cererea Ucrainei de „aderare accelerată” la NATO.

„Fiecare democraţie din Europa are dreptul de a solicita aderarea la NATO şi am spus din nou şi din nou că uşa rămâne deschisă”, a declarat el. Dar o decizie privind adeziunea trebuie aprobată „în unanimitate” de către toate cele 30 de ţări membre, a reamintit Jens Stoltenberg. 

 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri