Compania aeraină care a înregistrat cele mai multe zboruri întârziate pe Aeroportul ”Henri Coandă”, în ultima săptămână

Compania Wizz Air înregistrează cele mai multe zboruri cu întârzieri de peste o oră pe Aeroportul ”Henri Coandă” în ultima săptămână, fiind urmată, la mare distanţă, de Ryanair şi de Tarom.

”În intervalul 27.10 – 02.11.2022, pe Aeroportul Henri Coandă, 129 de zboruri (aterizări şi decolări) au înregistrat întârzieri mai mari de 60 minute. Pentru 66 dintre acestea, companiile aeriene au raportat drept cauză rotaţia aeronavelor sau lipsa echipajului„ transmite compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti.

Cele mai multe zboruri cu întârzieri de peste o oră s-au înregistrat, în ordine, la companiile aeriene Wizzair (72 de zboruri), Ryanair (19) şi Tarom (11). 

În ceea ce priveşte zborurile anulate, în săptămâna 27.10 – 02.11.2022 s-au înregistrat 12 anulări.  

În intervalul de referinţă, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, au fost operate 1.998 de zboruri, dintre care 1.791 regulate, fiind înregistrat un trafic de 209.913 de pasageri pe fluxurile de plecări, sosiri şi tranzit.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri