Tinere forțate să se prostitueze în Marea Britanie. Proxeneții au obținut peste 1 milion de lire de pe urma lor

Patru persoane au fost trimise în judecată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Maramureş, după ce au obligat mai multe tinere să se prostitueze, victimele fiind exploatate sexual în Marea Britanie. Astfel, a fost obţinută suma de 1,3 milioane de lire sterline.

DIICOT a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că procurorii au trimis în judecată patru persoane, două dintre acestea în stare de arest preventiv, dintre care unul arestat în lipsă şi două sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism şi influenţarea declaraţiilor.

Anchetatorii au stabilit că, în perioada 2017 – 2022, cele două persoane arestate în cauză au recrutat mai multe tinere din România, fie direct, fie prin intermediari (prin metoda “lover boy”) pentru a le exploata sexual în Marea Britanie. 

“Astfel, iniţial, inculpaţii au identificat şi racolat din România, preponderent din localitatea de domiciliu şi provenind din aceeaşi comunitate ca şi ei mai multe persoane vătămate pe care să le exploateze în Marea Britanie. De asemenea, aceştia s-au aflat în legătură cu persoane de sex masculin aflate în alte judeţe din ţară, care au recrutat pentru ei persoanele vătămate în vederea traficării în Marea Britanie.

Imediat după recrutare, persoanele vătămate au fost, în unele situaţii, primite şi adăpostite chiar în casa inculpaţilor din judeţul Maramureş, în vederea pregătirii lor pentru traficare (plata contravalorii unor tratamente cosmetice sau de întocmirea formalităţilor administrative în vederea transportării în afara ţării)”, se arată în comunicat. 

 

Procurorii DIICOT au menţionat că apoi se ocupau de asigurarea modalităţilor şi mijloacelor de transport al tinerelor din România în Marea Britanie, fie achitând direct contravaloarea biletelor de transport, fie trimiteau banii în România bărbaţilor care acţionau ca recrutori pentru ei ca aceştia să cumpere biletele necesare. Anchetatorii au menţionat că de multe ori aceşti recrutori călătoreau împreună cu victimele în Marea Britanie, aşa cum s-a întâmplat în cazul celor doi bărbaţi trimişi în judecată sub control judiciar. 

“După ce persoanele vătămate ajungeau la Londra, acestea erau adăpostite în imobilele organizate de cei doi inculpaţi ca bordel, fiindu-le reţinute actele de identitate. În aceste locaţii, persoanele vătămate au fost monitorizate permanent, inclusiv prin supraveghere video. În măsura în care acestea nu doreau să practice prostituţia sau refuzau anumiţi clienţi, acestea erau lovite şi ameninţate pentru a continua activitatea. În scopul maximizării sumelor de bani obţinute, persoanele vătămate au fost determinate să consume droguri de mare risc (cocaină şi heroină) pentru a putea să primească cât mai mulţi clienţi (fiecare având o medie de 10-15 clienţi pe zi)”, au mai precizat procurorii DIICOT.

Sursa citată menţioneaz că victimele proveneau de regulă din familii dezorganizate, cu resurse financiare precare, cu un grad foarte redus sau chiar absent de educaţie şi de instruire. 

DIICOT a mai transmis că în această modalitate, cele două persoane au obţinut un total de aproximativ 1.300.000 lire sterline.

“În vederea îngreunării anchetei penale şi împiedicării tragerii la răspundere penala a autorilor, inculpatul arestat în lipsă a întreprins demersuri constând în influenţarea declaraţiilor a trei persoane vătămate în faţa organelor judiciare prin oferirea de foloase patrimoniale şi exercitarea de ameninţări, pentru ca persoanele vătămate să dea declaraţii mincinoase în cauză (în scopul influenţării situaţiei inculpatului arestat în cauză)”, mai precizează comunicatul DIICOT.

Anchetatorii au menţionat că în cursul urmăririi penale au fost identificate nouă persoane vătămate care au practicat prostituţia în Marea Britanie. 

“În ceea ce priveşte persoana vătămată minoră la momentul recrutării sale, s-a reţinut că acceptul ca aceasta să părăsească teritoriul României în vederea exploatării sexuale a fost cumpărat de inculpaţi în schimbul unei sume de bani. Întrucât a fost oprită la graniţă de către autorităţile din Marea Britanie, persoana vătămată a fost abandonată de către inculpaţi în Franţa, împreună cu o altă persoană vătămată majoră căreia nu i-a fost permis accesul în statul de destinaţie. Ambele persoane vătămate au fost astfel nevoite să doarmă pe străzi, pe timp de iarnă, aproximativ o lună până au reuşit să revină în ţară”, a mai menţionat DIICOT.

Procurorii au solicitat menţinerea măsurilor asigurătorii instituite asupra a două imobile, confiscarea extinsă şi obligarea inculpaţilor la plata sumei de 22.000 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de urmărire penală.

Dosarul a fost înaintat pentru soluţionare Tribunalului Maramureş.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri