Ludovic Orban, atac la adresa președintelui României: Iohannis a planificat înlăturarea mea de la conducerea PNL

Preşedintele partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, fost lider PNL, a declarat că preşedintele Klaus Iohannis a planificat înlăturarea sa de la conducerea Partidului Naţional Liberal pentru că ştia că nu va fi de acord cu numirea lui Nicolae Ciucă în funcţia de premier şi nici cu alianţa cu PSD. Orban a susţinut că Iohannis doreşte să se întoarcă preşedinte la PNL şi vrea să fie premier, după alegerile din 2024.

Ludovic Orban a fost întrebat, joi, la Prima News, cum explică faptul că PNL-ul pe care îl conducea a pierdut şapte procente între alegerile locale şi alegerile parlamentare.

“PNL a câştigat alegeri ca PNL, nu parte în alianţe, doar în mandatul meu. Nu am câştigat alegerile parlamentare din două motive: în primul rând din cauza faptului că a trebuit să guvernăm în pandemie şi în criză economică. În momentul în care am reuşit pentru prima oară în 32 de ani de democraţie să demitem un guvern post-comunist al PSD, al stângii, am  vrut să demarăm alegeri anticipate. Am demarat procedurile pentru convocarea alegerilor anticipate când a venit lebăda neagră pe care nu o putea anticipa nimeni  – pandemia. Normal că ne-am asumat răspunderea să ţinem ţara în picioare, practic cred că cea mai grea perioadă de după Revoluţie pe care a traversat-o România”, a explicat Orban.

El a menţionat că al doilea motiv pentru care nu s-au câştigat alegerile parlamentare a fost strategia lui Klaus Iohannis de a ataca PSD. 

“Din cauza strategiei pe care a impus-o Iohannis PNL, pe care eu nu am acceptat-o, şi anume acea strategie de a ataca PSD în condiţiile în care PSD nu mai era la putere şi PSD nu mai era perceput ca un pericol de către votanţii non-PSD. Atacarea PSD impusă de Iohannis – mi-aduc aminte că inclusiv la deschiderea primilor 17 kilometri de autostradă din Moldova Iohannis a participat la eveniment şi a atacat PSD-ul. El nu a vorbit cu mine, după ce la lansarea programului de guvernare eu nu am atacat PSD-ul. Din cauza asta o săptămână nici nu am vorbit, a trebuit să amânăm lansarea PNRR-ului. În plus, decizia complet neinspirată pe care nu am anunţat-o eu, ci a fost prezent preşedintele Iohannis la şedinţa de Guvern pentru a anunţa măsurile de restricţii, închiderea pieţelor, închiderea şcolilor în condiţiile în care adoptasem o strategie ca măsurile să fie luate local în funcţie de incidenţa locală”, a mai afirmat Ludovic Orban. 

El a declarat că Iohannis a decis înlăturarea sa din fruntea PNL pentru că nu ar fi fost de acord cu alianţa cu PSD şi nici ca Nicolae Ciucă să fie premier. 

“La 33 de ani de la Revoluţie să dai o asemenea lovitură alegătorilor de centru-dreapta şi să readuci PSD-ul la putere fără niciun motiv. La vremea respectivă exista o majoritate parlamentară de centru-dreapta care s-a materializat în Guvern, se putea face şi după criza guvernamentală ca urmare a demiterii ministrului Justiţiei, se putea reface coaliţia de centru dreapta şi se putea forma o majoritate de centru-dreapta cu care se putea guverna. Nu. Iohannis a planificat înlăturarea mea de la conducerea PNL deşi sunt preşedintele PNL din istorie, pe date, pe cifre, care a avut cele mai bune rezultate pentru partid. A planificat înlăturarea pentru că ştia sigur că nu voi fi niciodată de acord nici să fie Ciucă premier, nici să facă alianţă cu PSD. Şi de ce a făcut chestiunea asta? Pentru că nu vrea să se pensioneze. El speră să se menţină această alianţă şi după 2024 în care PSD să ia preşedinţia Româniai, iar PNL să primească poziţia de premier în alianţă. Domnul Iohannis care doreşte să se întoarcă preşedintele la PNL şi vrea să fie premier”,  a menţionat fostul lider PNL.

El a adăugat că nu poate să fie partener cu cei care “îi lustruiesc ghetele şi îi curăţă scamele liderului PSD”.

“Iohannis a hărăzit această soartă, cel puţin pe o perioadă cât poate controla decizia, ca ceea ce poartă astăzi în mod nedemn blazonul PNL să fie sluga PSD. Nu pot să fiu parte cu cei care îi lustruiesc ghetele şi îi curăţă scamele liderului PSD. Sunt un om de dreapta”, a mai declarat Ludovic Orban.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

Ultimele știri