Câți militari ruşi au sunat de pe front pentru a se preda. Anunţul făcut de Kiev

Peste 6.500 de militari ruşi au intrat în contact, în ultimele luni, cu forţe ucrainene, pentru a se preda, printr-un centru de apeluri telefonice – denumit „I Want to live” (”Vreau să trăiesc”) -, toţi identificaţi drept combatanţi în armata rusă, declară un purtător de cuvânt al Departamentului ucrainean al Prizonierilor de Război, Vitali Matvienko, relatează The Guardian.

Aceste apeluri telefonice ale unor militari ruşi sunt considerate apeluri telefonice de predare, majoritatea efectuate de pe linia frontului, potrivit autorităţăilor ucrainene.

”La eliberarea Hersonului, am primit apeluri de la ruşi care ne-au cerut «salvaţi-ne (…), batalionul nostru este în întregime zdrobit, mai avem 19 militari, vă rugăm scoateţi-ne din rahatul ăsta”, declară cotidianului britanic Vitali Matvienko.

Acest hotline – mutat recent într-un loc secret, pentru a se evita orice amestec rus – a înregistrat 6.543 de cereri de la militari ruşi, începând de la 15 septembrie, data când a fost înfiinţat acest call center.

Vladimir Putin anunţa atunci o mobilizare parţială a 300.000 de rezervişti, în urma unor înfrângeri usturătoare într-o contraofensivă ucraineană.

Cotidianul britanic precizează că nu este în măsură să confirme aceste date.

Vitali Matvienko a refuzat să spună cotidianului câţi militari ruşi s-au predat în urma acestor apeluri telefonice.

El a subliniat însă că acest serviciu – gestionat de aproximativ zece persoane şi operaţional 24 de ore din 24 – este un ”succes”.

Site-ul „I Want to live” înregistrează două milioane de vizitatori în decembrie, dintre care trei sferturi au adrese de IP în Rusia.

Militarilor ruşi care s-au predat prin acest hotline li s-a oferit posibilitatea să fie incluşi în viitoare schimburi de prizonieri între Rusia şi Ucraina sau să rămână în detenţie şi să aibă posibilitatea să rămână mai târziu în Ucraina sau să emigreze.

În total, 1.646 de combatanţi ucraineni a fost eliberaţi de Guvernul rus, în cadrul unor schimburi de prizonieri, potrivit autorităţilor ucrainene.

Ultimul schimb de prizonieri între Kiev şi Moscova a avut loc la 8 ianuarie.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri