Klaus Iohannis, după decizia CEDO privind respectarea vieţii private şi de familie: E o temă complicată pentru România, însă e o temă de care trebuie să se ocupe Parlamentul

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, după decizia CEDO privind respectarea vieţii private şi de familie, că este o temă complicată pentru România, însă e o temă de care trebuie să se ocupe Parlamentul şi şi-a exprimat convingerea se vor găsi formate în care această temă va fi dezbătută cu multă responsabilitate în Parlament şi într-un timp rezonabil cred că se vor găsi cele mai bune soluţii.

”În privinţa deciziei de la CEDO e o temă complicată pentru România, însă e o temă de care trebuie să se ocupe Parlamentul”,a spus preşedintele.

”Sunt convins că se vor găsi formate în care această temă va fi dezbătută cu multă responsabilitate în Parlament şi într-un timp rezonabil cred că se vor găsi cele mai bune soluţii”, a mai arătat Iohannis. 

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit, marţi, că România a încălcat articolului 8 din Convenţie, respectiv dreptul la ”respectarea vieţii private şi de familie”, în cazul cuplurilor de acelaşi sex.

Decizia a fost luată cu cinci voturi la 2, în procesul intentat de Buhuceanu, Ciobotaru şi alte 20 de familii împotriva României. Asociaţia ACCEPT a transmis că este vorba despre o ”hotărâre istorică”, iar ”România trebuie să recunoască şi să protejeze familiile formate din persoane de acelaşi sex”.

Patriarhia Română a transmis, marţi, o reacţie cu privire la parteneriatul civil, după ce CEDO a decis că România a încălcat articolul 8 din Convenţie, respectiv dreptul la ”respectarea vieţii private şi de familie”, în cazul cuplurilor de acelaşi sex. Potrivit Bisericii Ortodoxe Române, parteneriatul civil este ”o reală subminare a asumării responsabilităţii integrale a celor doi soţi” şi legalizează concubinajul.

 

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri