Vremea 23 august – Caniculă și disconfort termic accentuat

Vremea în data de 23 august este una caniculară, cu temperaturi ridicate.

Astăzi valul de căldură va persista în sud-vest, sud şi în sud-est, unde va fi caniculă, disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. În aceste condiții, temperaturile maxime se vor încadra în general între 29 și 37 de grade. Cerul va fi variabil, dar va deveni noros pe timpul zilei în nord, la munte, local în est și pe arii mai restrânse în centru. În aceste zone se vor semnala averse însoțite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, posibil vijelii şi grindină.

Seara și noaptea aria precipitațiile se va muta pe partea centrală şi sud-estică. Cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 20…25 l/mp. 

În București vom avea caniculă, disconfort termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unităţi. Temperatura maximă se va situa în jurul a 38 de grade. Cerul va fi variabil, iar odată cu lăsarea serii va crește probabilitatea pentru averse și descărcări electrice. 

La munte vremea va fi călduroasă şi instabilă. După-amiaza şi seara vor fi înnorări temporar accentuate, local averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat cantitățile de apã vor depăși 20…25 l/mp şi vor fi condiții pentru grindină şi vijelii. ***

La malul mării, avem vreme caldă, cu un indice temperatură-umezealã care va depăși pragul critic. Temperaturile maxime se vor încadra între 30 şi 33 de grade. Cerul va avea unele înnorări spre searã şi noaptea și nu ar fi exclus să se semnaleze averse însoțite de descărcări electrice sau de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări asociate averselor.
Temperatura apei mării va avea valori de 26…28 de grade. 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri