Gândul zilei
„Tot ceea ce dobândiţi în războaiele voastre lăuntrice se răsfrânge în viaţa voastră în Dumnezeu. Luptaţi împotriva a toată patima ce naşte în voi gânduri de judecată faţă de altcineva. Nu primiţi ceea ce vrăjmaşul vă insuflă împotriva celui ce se poartă nedrept cu voi. Fie că sunteţi singuri în chilia voastră sau în obşte, tot gândul de judecată, toată mişcarea lăuntrică negativă pricinuieşte o crăpătură în fortăreaţa voastră duhovnicească şi în cea a obştii. Nu este gând să se nască şi să nu aibă urmare. Având gânduri bune, veţi putea vedea în tot omul pe care-l veţi întâlni o făptură preţioasă. În schimb, cu gânduri negative, faţa voastră, energiile voastre sufleteşti, vă vor strica legăturile şi vor schimba mediul ce vă înconjoară. Când harul este cu tine, nu vezi neajunsurile celorlalţi; nu vezi decât suferinţele şi dragostea fraţilor tăi. Este tot atât de greşit şi de înşelător să aştepţi desăvârşirea unui grup, ca şi cea a unei persoane. Mai întâi, pentru că noi înşine nu avem gând drept în ce priveşte desăvârşirea. Apoi pentru că desăvârşirea este starea de deplină asemănare cu Hristos.” – (Sfântul Sofronie-Din viaţă şi din Duh, Editura Reîntregirea, 2014)
Știai că?
A „se îmbrăca în porfiră şi în vison”, adică în hainele care în acea vreme erau cele mai luxoase şi cele mai scumpe. Porfira îşi datora denumirea vopselei roşii care se extrăgea dintr‑o moluscă marină (lat. murex) şi se folosea pentru veşmântul de deasupra; iar visonul era o ţesătură fină din in egiptean, folosită pentru veşmintele de dedesubt. Cele două cuvinte apar împreună şi în alte texte biblice (Prov. 31, 22; Apoc. 18, 12.16). Dar nu numai în îmbrăcăminte era excesiv bogatul; spunând că „se veselea în toate zilele în chip strălucit”, arată că bogatul îşi oferea continuu o viaţă de lux şi de plăceri.
„Ceea ce la oameni este înalt” îl înfăţişează pe bogat în slava sa pământească; iar „urâciune este înaintea lui Dumnezeu” arată aruncarea sa în iad. cuvânt rostit de Mântuitorul (în v. 15b).
Pilda zilei
Credința face minuni
Într-o mănăstire de maici din Siria este un izvor sfânt, vestit pentru puterea sa tămăduitoare și printre creștini, și printre cei de altă credință. Într-o noapte, unui musulman i s-a îmbolnăvit soția și, negăsind alt mijloc de vindecare, a venit la mănăstire noaptea, pe o ploaie cumplită. La poarta mănăstirii a fost întâmpinat de paznicul acesteia.
„Ce-ți trebuie?” l-a întrebat acela cu grosolănie.
„N-ai putea s-o chemi pe vreuna din călugărițe?” s-a interesat musulmanul.
„Nicidecum, a răspuns paznicul. E târziu. Toate dorm la ora asta.
Ce-ți trebuie?” a întrebat el din nou.
Musulmanul și-a povestit necazul și l-a rugat pe om, dându-i un urcior, să-i ia apă din izvor.
Supărat, paznicul a luat urciorul și, după ce a dat colțul, s-a gândit:
„Pentru păgâni, toată apa e la fel”, după care a luat apă de ploaie dintr-un bazin aflat în apropiere.
Musulmanul a luat urciorul plin, i-a mulțumit paznicului și a plecat repede spre casa unde-l aștepta soția bolnavă.
A doua zi, a adus un bou în semn de recunoștință pentru vindecarea femeii sale datorită apei sfinte de la mănăstirea unde fusese în ajun. Nedumerită, stareța l-a întrebat pe paznic ce înseamnă aceasta.
Omul a mărturisit spășit tot adevărul, iar maica stareță le-a chemat pe celelalte monahii în biserică pentru ca toată obștea să dea mulțumire lui Dumnezeu, Care face minuni pentru oameni după credința lor.
Sursa: Realitatea Spirituala