Pilda zilei
Cu ce măsură veţi măsura cu aceeaşi vi se va măsura
Sătucul de la poalele castelului a fost trezit în zori de glasul crainicului castelanului, care dădea citire în piață unei vestiri.
– Preaiubitul nostru stăpân îi cheamă pe toți bunii și credincioșii săi supuși să ia parte la petrecerea prilejuită de sărbătoarea zilei sale de naștere.
Pentru fiecare se va pregăti un dar. Stăpânul cere însă la rându-i tuturora să-i dea o mână de ajutor: să binevoiască aceia care vor veni la petrecere să aducă acolo niște apă ca să umplem puțul castelului, de acum secat…
Crainicul reluă de mai multe ori vestirea, apoi întoarse spatele mulțimii și, însoțit de gărzi, o porni spre castel. În sat se răspândiră de îndată diverse zvonuri.
– Vai, tot tiran a rămas! Are destule slugi ca să poată să-i umple puțul… eu voi duce o ulcică de apă: să-i ajungă!
– Ba nu, el a fost mereu bun și milostiv! De aceea eu voi duce un butoiaș!
– Ba eu doar un… degetar!
– Iar eu un butoi!
În dimineața petrecerii, pe drumul care urcă spre castel se putea vedea un straniu alai.
Unii împingeau din răsputeri butoaie mari sau gâfâiau cărând butoaie mari pline cu apă.
Alții, luându-și în râs tovarășii de drum, duceau pe tăvi carafe mici sau ulcele cu apă.
Alaiul intră astfel în curtea castelului. Fiecare goli apa adusă în puțul castelului, lăsând într-un ungher vasul în care o adusese, îndreptându-se apoi plin de bucurie înspre sala unde avea să aibă loc ospățul. Fripturi și vinuri, dansuri și cântece se înlănțuiau, fără încetare, până când, spre seară, stăpânul castelului le aduse tuturora mulțumire cu vorbe meșteșugite și se retrase în odăile sale.
– Și darul făgăduit? Mormăiră unii, supărați și dezamăgiți.
Alții vădeau, dimpotrivă, o bucurie deplină. ”Stăpânul nostru ne-a dăruit cea mai minunată petrecere!”
Înainte de a pleca, fiecare trecu să-și ia înapoi vasul în care adusese apa. Atunci izbucniră strigăte ce iute se transformară într-o rumoare, care cuprindea și exclamații de bucurie și urlete de mânie.
Vasele fuseseră umplute până la gură cu bani de aur!
– Ah, dacă aș fi adus mai multă apă..
”Dați și vi se va da… căci cu ce măsură veți măsura, cu aceeași vi se va măsura”.
Tradiții, superstiții și obiceiuri de Sfântul Ion
*Tradiția ne spune că în dimineața zilei de Sfântul Ion, fiecare, trebuie să se stropească cu agheasmă nouă, pentru a fi feriți de boli în decursul anului.
*Se spune că după Sfântul Ion se botează gerul, adică se înmoaie frigul şi temperaturile încep să crească.
*Potrivit tradiției, în această zi nu se bea vin roșu, pentru că acesta amintește de martiriul Sfântului Ioan.
*De asemenea, se spun că dacă nu ești vesel în această zi, vei fi trist tot restul anului. Cei care serbează această zi speră ca gospodăriile lor să fie ferite de foc și animalele, de fiarele sălbatice.
*De sărbătoare Sfântul Ion, nu se stinge candela! Aceasta arde pentru bunăstare în familie. În această zi, nu se taie nimic cu cuţitul, totul se rupe cu mâna şi nu se mănâncă fructe şi legume în cruce, pepene şi usturoi.
*Totodată, de Sfântul Ion nu se foloseşte mătura, ca să nu fie tulburată liniştea morţilor.
*Un obicei întâlnit în ziua de Sfântul Ion este „Iordăneala”. Mai mulți tineri care au luat de la preot, în ajunul Sfântului Ion, agheasmă de la Bobotează, merg în dimineața zilei de Sfântul Ion la biserică și, după terminarea slujbei, stropesc fiecare om care iese, apoi îl urează. Oamenii „iordăniți” trebuie să-i răsplătească pe urători cu bani, cu care seara chefuiesc.
Sursa: Realitatea Spirituala