Prognoza meteo a fost actualizată: directorul ANM anunță din nou până la 20 de grade Celsius. Valori nefirești, zone cu temperaturi record

Vremea intră într-un proces de încălzire accentuară. Vom atinge, din nou, temperaturi de până la 20 de grade Celsius. Vor fi, însă, și zone unde frigul va fi tot mai ascuțit. 

”Vorbim de valori termice care se vor situa peste mediile specifice datei din calendar. Dacă astăzi contăm pe valori între 5 până la 13 °C, mâine deja vorbim de 14°, pentru ca joi să avem 15…16 °C, valori înregistrate potențial în regiunile extracarpatice

La această oră, cel mai cald este la Târgoviște și București Filaret, acolo unde consemnăm 11 °C, spre 9…10 ° la multe stații meteorologice din partea de vest, sud, sud-vest a țării și mai rece la Vârful Omu, – 7 °C”, a explicat Elena Mateescu, la un post TV.

Și, dacă până joi, vineri, ecartul valorilor de temperaturi în fiecare zi nu variază semnificativ și contăm pe temperaturi până la 14 °, vineri, sâmbătă și duminică valorile de temperaturi vor crește, posibil spre 18…19 °C, local chiar în sudul extrem până la 20 °C. 

Inclusiv în Capitală ne așteptăm ca valorile de temperatură să se apropie de 18…19 °C, mai spune meteorologul.

Din punct de vedere al regimului de precipitații, ploi izolate în special în partea nord-vest, nord, centru a țării. Astăzi și mâine, posibil pe creste să mai consemnăm precipitații mixte adică lapoviță și ninsoare, a mai spus directorul ANM.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri