Șeful Casei de Pensii: „În urma recalculării, nicio pensie nu va scădea. Am pus clar o prevedere ca oamenii să nu sufere”

Daniel Baciu, şeful Casei de Pensii, a reiterat faptul că, în urma procedurii de recalculare, nicio pensie nu va scădea. Oficialul spune că există o prevedere de lege în acest sens.

„La sfârșitul anului am avut legea, acum avem normele, urmează să semnăm contractul, după ce vom avea software-ul actualizat va începe și recalcularea. Aceasta este procedura. Suntem în grafic, nu avem nicio întârziere astfel încât în luna septembrie oamenii să își primească pensiile recalculate. 

O decizie de pensionare este o decizie pe care o primește fiecare pensionar în care se vede numărul total de puncte, valoarea punctului de referință și stagiul de cotizare. Acestea sunt date uzuale cu care noi lucrăm în activitatea de zi cu zi. 

În urma acestei recalculări nicio pensie nu va scădea. Am pus clar o prevedere ca oamenii să nu sufere și să rămână cu cea mai avantajoasă pensie în plată. 

La momentul actual, sporurile sau al 13-lea salariu nu este luat în calcul pentru că nu sunt oferite cu regularitate. Noi vrem ca de la 1 septembrie aceste sporuri să fie luate în calcul la penise, atâta vreme cât s-au achitat contribuții sociale pentru ele. 

De la 1 septembrie, conform prevederilor clare în Legea 360/2023 pensionarii vor primi drepturile recalculate integral după noua formulă de calcul”, a declarat Daniel Baciu, şeful Casei de Pensii.

Sursa: Realitatea Financiara

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri