Elena Lasconi a dat cărțile pe față la Culisele Statului Paralel. L-ar susține pe Iohannis pentru șefia NATO? Dacă au nevoie de oameni care să nu facă nimic, DA!

Elena Lasconi, primarul din Câmpulung Muscel, a făcut o serie de declarații-bombă în interviul unu la unu cu jurnalista Anca Alexandrescu, în cadrul emisiunii Culisele Statului Paralel. Edilul a făcut precizări despre scandalul cu liderii propriului partid, dar a făcut și un comentariu extrem de ironic despre candidatura președintelui Klaus Johannis la șefia NATO.

Lasconi a vorbit deschis despre cele 2 mari conflicte pe care le-a avut în ultima perioadă: cu propriul partid, USR și cu fiica ei, amblele din cauza unor afirmații făcute în spațiul public.

„NU cred că am supărat pe cineva, ci doar a fost un moment critic care n-a fost bine gestionat de liderii USR. Daca eu eram șeful partidului, s-ar fi încheiat la fel, Asta nu înseamnă că nu merg înainte cu USR. Este ca în familie, când ai un soț și te-a supărat, nu vorbești cu el, dar nu poți să nu mai faci treburi în casă, să tragi la aceeași căruță, cum se spune. EU sunt absolut sigură că domnul Cătălin Drulă mă susține în continuare. (….) Eu am observat că în politică sinceritatea nu este bună. Eu nu pot să mint, dar poate o să încerc să nu mai spun totul.

Ați pus la cale scandalul cu fiica dvs?

Este o nebunie să crezi așa ceva. A fost cu multă durere, cu mult hate, fiica mea a primit o serie d mesaje periculoase, adică am suferit foarte mult pentru ea. Valul de ură de care a avut ea parte a fost absolut îngrozitor și nu știu dacă s-a oprit. Noi ne-am împăcat încă de atunci, când am fost la Paris. Eu îmi iubesc copilul, eu am crescut-o și am trecut printr-o mulțime de greutăți împreună”, a afirmat Elena Lasconi.

Edilul din Câmpulung Muscel a avut un răspuns acid la întrebarea jurnalistei Anca Alexandrescu despre intenția președintelui României de a candida la șefia NATO.

„Îl susțineți pe Klaus Iohannis la NATO, pentru că a anunțat că își asumă candidatura în numele României?

NU! M-ați omorât! (cu întrebarea – N.R.) „Președintele nostru este o persoană inexistentă. Dacă NATO are nevoie de oameni care să nu facă nimic, DA (l-ar susține – N.R.)!”

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri