Tânăr din Cluj, arestat preventiv după ce și-ar fi amenințat fosta concubină

Un tânăr de 26 de ani din comuna Viișoara, județul Cluj, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce și-ar fi amenințat fosta concubină și ar fi încălcat în mod repetat ordinul de protecție emis împotriva sa.

Cercetările sunt desfășurate de polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda.

Potrivit anchetatorilor, primele fapte ar fi avut loc sâmbătă, 25 aprilie, în intervalul 13:30–18:00. Pe fondul unor neînțelegeri cu fosta parteneră, bărbatul ar fi contactat-o insistent prin apeluri audio și video, dar și prin mesaje text și vocale. În timpul acestor contacte, acesta i-ar fi adresat amenințări cu moartea, provocându-i o stare de teamă.

Ulterior, luni, 27 aprilie, între orele 02:00 și 18:36, tânărul ar fi continuat să o contacteze telefonic și prin aplicații online, deși avea interdicții stabilite prin ordinul de protecție. Și de această dată, femeia ar fi primit noi amenințări.

În urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus, la 28 aprilie, reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind dus într-un centru de reținere și arestare preventivă. O zi mai târziu, Judecătoria Turda a admis propunerea autorităților și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri