Șofer român de TIR, prins în lenjerie intimă și băut la volan pe contrasens, în Austria. Ce i-au făcut polițiștii

Un șofer român de TIR a fost oprit de polițiști în Austria după ce a fost surprins conducând haotic, intrând de mai multe ori pe contrasens. Bărbatul, în vârstă de 53 de ani, se afla la volan doar în lenjerie intimă și era sub influența alcoolului.

Incidentul a avut loc în lunea Rusaliilor, în localitatea St. Marienkirchen, din districtul Schärding. Polițiștii au observat că autotrenul circula în zig-zag pe drumul regional Reichersberger Straße și au intervenit pentru a-l opri înainte să provoace un accident.

Polițiștii au găsit perdelele trase aproape complet în cabină

Potrivit autorităților austriece, șoferul conducea cu perdelele cabinei aproape complet trase, ceea ce îi limita foarte mult vizibilitatea. Bărbatul nu a putut explica de ce circula în aceste condiții. În momentul în care au ajuns lângă camion, polițiștii au observat imediat mirosul puternic de alcool. Testul de alcoolemie a indicat o valoare de 1,82 la mie, potrivit presei austriece.

Românul a rămas fără permis și fără cheile camionului

În urma incidentului, autoritățile i-au reținut permisul de conducere și i-au confiscat cheile camionului. Polițiștii au deschis cercetări, iar șoferul riscă acum sancțiuni severe pentru conducere sub influența alcoolului și punerea în pericol a traficului rutier.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri