Legumele românești se vând la prețuri astronomice în piețe: un kilogram de roșii costă peste 40 de lei, cât carnea de miel

Primele roșii românești au ajuns în piețele din întreaga țară, dar sunt vândute la prețuri astronomice. Un kilogram costă 40 de lei, iar în lunile următoare ar putea fi și mai scumpe, spun agricultorii. Și cartofii noi sau păstăile sunt la fel de scumpe.

România se confruntă cu cele mai mari scumpiri din ultimele două decenii. Preţurile sunt asemănătoare cu cele din alte state europene, dar nu şi salariile. La noi, kilogramul de cotlet de porc se vinde cu 30 de lei. Adică 6 euro, la fel ca în Marea Britanie. 

Ca atare, românii vor plăti cel puțin cu 70 de lei în plus pentru masa festivă de Paște în acest an. Asta din cauză valului de scumpiri, iar principalul produs pentru care vor scoate mai mulți bani din buzunar este carnea de miel.

Un kilogram se vinde în piețe cu 40 de lei. Inclusiv pentru cozonac și pască vom plăti mai mult, pentru că prețul materiei prime s-a dublat. 

SALARIUL MEDIU ÎN ROMÂNIA: 3.700 lei (850 euro)

PREȚURI:
Cotlet de porc- 30 lei/kg ( 6 euro)
1 litru ulei floarea soarelui – 10 lei ( 2 euro)
1 pachet unt – 14 lei ( 2,85 euro)
1 franzelă (300g) – 3 lei (0,61 euro)

SALARIU MEDIU ÎN GERMANIA: 10.000 lei (2.000 euro)

1 litru ulei de floarea soarelui – 2 euro (10 lei)
1 pachet unt – 2/2,85 euro (10-14 lei)

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri