Decizia definitivă în procesul Colectiv, AMÂNATĂ din nou

Sentința definitivă în dosarul Colectiv a fost amânată din nou. Au trecut mai bine 6 ani de la incendiul în urma căruia 64 de persoane au murit, o victimă și-a pus capăt zilelor și zeci de tineri au rămas cu traume pe viață. Procesul s-a încheiat în luna decembrie, însă judecătorii au amânat în două rânduri pronunţarea.

Pronunțarea în primul dosar Colectiv a fost amânată de Curtea de Apel București de trei ori până acum.

Amânarea pronunțării pentru 3 mai s-a făcut pentru că judecătorii au nevoie de mai mult timp pentru analizarea întregului caz precum și pentru redactarea motivării până la momentul stabilirii deciziei definitive.

„Având în vedere complexitatea deosebită a cauzei, precum şi împrejurarea că avocaţii părţilor au continuat să depună concluzii scrise după termenul stabilit de instanţă în luna decembrie, ultimul set de concluzii scrise fiind depus în data de 28.02.2022, având în continuare nevoie de timp pentru deliberare şi redactarea hotărârii şi fiind, în continuare, în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 391 C.proc.pen.

În temeiul art.391 C.proc.pen. amână termenul de deliberare, redactare şi pronunţare a hotărârii la data de 15 aprilie 2022. Pronunțată astăzi, 03 martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia procurorului şi a părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în minuta instanței prin care a amânat soluționarea definitivă a dosarului.

La dezbaterile finale din dosar, în 21 decembrie, avocaţii inculpaţilor au solicitat achitarea sau aplicarea unor pedepse mai blânde, pentru toți inculpații, apreciind că procurorii ar fi greşit când au decis trimiterea în judecată a clienţilor lor, dar şi magistraţii Tribunalului Bucureşti, când au pronunţat pedepse cu executare, scrie realitatea.net

 

Sursa: Realitatea din Justitie

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri