Noi măsuri de relaxare au intrat în vigoare, de astăzi

De azi se aplică o nouă relaxare a regulilor epidemice, dar cele mai multe dintre ele sunt condiționate fie de vaccinarea persoanelor, fie de incidența epidemică din localitate. Se redeschid spațiile de joacă și piscinele interioare, este admisă posibilitatea eliminării măștii în birouri și este majorat gradul admis de ocupare la activități culturale, în săli de jocuri de noroc sau în unități de cazare.

Principalele modificări legislative au fost decise săptămâna trecută de guvern, cu intrare în vigoare de la 1 iunie:

– Este permisă renunţarea la masca de protecţie în birourile unde lucrează cel mult cinci persoane, dacă toate sunt vaccinate;

– Numărul maxim al participanților la activitățile cultural-artistice de amploare, în spații deschise, crește de la 500 la 1000 de persoane, dar sunt admise numai persoanele vaccinate, cele care au trecut prin boală și cele care pot prezenta un test negativ. Numărul maxim crește până la 5000 de persoane, dacă toate sunt vaccinate.

– Activităţile culturale, artistice şi de divertisment pot fi organizate în spaţii închise cu ocuparea a până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică de 3 la mia de locuitori, cu obligativitatea purtării măştii de protecţie. Aceeași limită este valabilă și pentru sălile de sport sau fitness, fără purtarea măștii, dar şi cu asigurarea unei suprafeţe de 7 mp/persoană;

– Organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în spații închise sau deschise este permisă cu participarea spectatorilor până la 25% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică de 3 la mia de locuitori. Sunt admise doar persoanele vaccinate, cele care au trecut prin boală sau cele care au un test negativ. Organizatorul poate decide să primească doar persoane vaccinate, situație în care este permisă ocuparea tribunelor la capacitate maximă.

– Organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, etc) este permisă cu participarea a maximum 50 de persoane în spaţii închise sau cu participarea a maximum 70 de persoane în spaţiile deschise, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică de 3 la mia de locuitori. Numărul participanților poate fi mai mare dacă toate persoanele participante sunt vaccinate;

– Restaurantele pot fi deschise în interior cu până la 70% din capacitatea maximă și în timpul nopții. Poate fi admisă o ocupare a locurilor peste această limită, dacă toate persoanele din interior sunt vaccinate;

– În baruri, cluburi, discoteci şi săli de jocuri de noroc, este permisă desfășurarea normală a activității, până la ora 24,00, cu ocuparea a până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, numai dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică de 3 la mia de locuitori și numai pentru persoanele vaccinate.

– Locurile de joacă din spații închise funcționează în limita a 50% din capacitate.

– În hotelurile de pe litoral, gradul de ocupare permis crește la 85%. Dacă administratorul hotelului garantează că toate persoanele cazate sunt vaccinate, această limită poate fi depășită.

Deși inițial premierul Florin Cîțu condiționase adoptarea unor noi relaxări de atingerea unui prag de 5 milioane de persoane vaccinate până la 1 iunie, ulterior a revenit și a decis că măsurile de relaxare vor fi oricum adoptate. Numărul persoanelor vaccinate cu cel puțin o doză este acum de 4,3 milioane (26%).

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri