Libertatea românilor ar putea fi oprită în toamnă. Alexandru Rafila: Este posibil să fie impuse noi restricții

Profesorul Alexandru Rafila, deputat PSD, a vorbit despre situația epidemiologică de la noi din țară, în contextul în care campania de vaccinare nu funcționează așa cum ar trebui.

Fiindcă nu se vaccinează multe persoane, multe doze de vaccin aduse în țară au început să expire. Oficialul spune că sunt loturi care vor expira pe 30 iunie, iar aceste vaccinuri care vor expira vor constitui niște pierderi.

Ne expiră vaccinurile anti-COVID

„Problema e alta, dacă vezi că ai doze care nu se folosesc trebuie imediat să pui în operă un mecanism prin care să le vinzi, să le donezi, să faci ceva cu ele, pentru că e păcat să le distrugi”, spune Rafila.

Întrebat dacă din toamnă este posibil ca în România să fie instituite noi restricții, în condițiile în care deja se vorbește despre al patrulea val al coronavirusului, Rafila a spus că această situație nu poate fi exclusă.

În toamnă vor crește cazurile de infectare

”Problema este dacă aceste tulpini cu mutații ajung în țara noastră. (…) Noi vom intra în toamnă cu o imunitate de aproximativ 40% și lucrul ăsta, dacă în România încep să circule tulpini mutante, care se transmit mult mai ușor, atunci evident nu pot să exclud o astfel de situație”, a declarat Rafila pentru o emisiune TV.

Mai clar, coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a anunțat ieri că în toamnă este posibil ca numărul infectărilor să crească, iar tulpina care va domina va fi cea indiană „Delta”. Fiindcă oamenii s-au culcat pe o ureche și nu mai vor să se vaccineze, acest lucru va duce sigur la creșterea cazurilor de infectare.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri