Premierul Ciucă a vizitat șantierul Podului suspendat peste Dunăre

Premierul Nicolae Ciucă a declarat vineri, după o vizită pe şantierul Podului Suspendat peste Dunăre de la Brăila, că din partea constructorului şi beneficiarului s-au prezentat garanţii că podul va fi dat în circulaţie în luna decembrie a acestui an.

„Am venit astăzi în judeţul Brăila pentru a putea să evaluăm la faţa locului stadiul lucrărilor la Podul Suspendat peste fluviul Dunărea. Am discutat toate elementele de detaliu şi data de finalizare a lucrării. Este evident că, deşi ne aflăm în întârziere, proiectul trebuia predat anul trecut în decembrie, avem garanţii în acest moment de la constructor şi beneficiar că se vor întreprinde toate demersurile şi se vor executa lucrările, astfel încât în luna decembrie anul acesta podul să poată fi dat în circulaţie”, a declarat Nicolae Ciucă.

Potrivit reprezentantului constructorului, inginer Viorel Eşanu, întârzierea de care a amintit premierul ar fi legată de decalajele privind relocarea de utilităţi din zona Podului Suspendat peste Dunăre.

„Întârzierea despre care vorbea domnul premier este o întârziere care nu ne priveşte pe noi, a fost o chestiune legată de relocarea de utilităţi, este legată de decalajele privind relocarea de utilităţi. Până la sfârşitul anului intenţionăm să terminăm tot ceea ce înseamnă partea de pod, montare tablier, cale rulare şi drumul de acces, ulterior finalizându-se şi partea de drumuri. Termenul contractual final este decembrie 2023. Proiectul a demarat în 2018 cu faza de proiectare, în 2019 a demarat efectiv şi se află, în momentul de faţă, finalizat în proporţie de 65%”, a declarat Eşanu.

În ceea ce priveşte montarea tablierului metalic, Viorel Eşanu a precizat că operaţiunea are o întârziere de două-trei săptămâni, din cauza vântului care a suflat cu putere şi nu a permis ridicarea segmentelor metalice din calea de rulare a podului. Ritmul de montare este de aproximativ 3 tabliere la două zile.

„Întârzierea este în curs de recuperare, pentru că ne afectează şi vremea. În ultima vreme a bătut vântul foarte rău, ceea ce ne-a încurcat programul de lucru, a trebuit să stopăm controlat ridicarea segmentelor de tablier. Vorbim de o întârziere de două-trei săptămâni, pe care, cu siguranţă, o vom recupera cât de curând”, a spus Viorel Eşanu.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri